Alegerile parlamentare testează rezistența Rep. Moldova în fața Moscovei. Ce se va întâmpla dacă partidele pro-ruse vor prelua puterea

0
Publicat:

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare pe 28 septembrie, iar președintele Maia Sandu, precum și partidul pro-occidental aflat la guvernare, fondat de aceasta, sunt ținta unor campanii de dezinformare fără precedent, relatează publicația ,,The Economist”. 

Maia Sandu este ținta unei dezinformări fără precedent. FOTO: Presedinte.md

Conform publicației „Economist.com”, pe 1 august, o jurnalistă a unui site american de știri mondene a avut parte de o surpriză neplăcută. Site-ul a fost clonat, iar ea a fost indicată drept autoarea unui articol fals care susținea că Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, o țară pe care majoritatea cititorilor săi cu greu ar putea-o localiza pe hartă, ar fi cheltuit 400.000 de dolari pentru „spermă obținută ilegal” de la vedete gay, printre care se număra și Elton John.

A fost o operațiune clasică de tip „matrioșka”. Astfel, puțini observă că site-ul este clonat, însă articolul este distribuit de conturi conectate în rețelele sociale, iar faptul că pare să provină dintr-o sursă de știri străină îi conferă credibilitate. Iar asemenea povești sunt peste tot, afirmă Vadim Pistrinciuc, directorul Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS) de la Chișinău.

„Pe Telegram, TikTok, Facebook au mii de conturi. Rețelele de boți sunt completate cu plăți către influenceri locali. Oamenii, bombardați cu astfel de falsuri, uneori ajung să le creadă. Mai des, însă, nu mai știu ce să creadă și pun la îndoială toate știrile”, a adăugat șeful IPIS.

Vorbind cu un jurnalist de la „The Economist”, Maia Sandu a menționat că astfel de dezinformări sunt unul dintre cele zece tipuri de ingerință electorală orchestrate de Rusia. O altă metodă este cumpărarea de voturi, care a fost răspândită în alegerile prezidențiale și la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană de anul trecut. Tot în 2024, aproximativ o sută de moldoveni au primit instruire paramilitară de la instructori ruși în Serbia și Bosnia. Scopul Rusiei, spune Maia Sandu, este să „preia controlul” asupra unei țări în care se vorbește atât limba română, cât și limba rusă.

În 2024, Guvernul moldovean, condus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fondat de Maia Sandu, a deschis negocierile de aderare la UE. Dacă PAS pierde alegerile, acest proces ar putea fi suspendat. Referendumul din octombrie trecut a fost adoptat cu doar 50,3% din voturi, iar luna următoare președinta Maia Sandu a avut nevoie de un sprijin covârșitor din partea moldovenilor din diaspora pentru a fi realeasă. Potrivit serviciilor de informații ale țării, schemele de cumpărare a voturilor în ambele alegeri au fost organizate din Rusia de Ilan Șor, un oligarh fugar condamnat pentru rolul său în furtul a unui miliard de dolari din băncile moldovenești, în 2014.

Sondajele, care nu sunt considerate de încredere în Republica Moldova, arată că PAS este pe primul loc, cu peste 35% din voturi, dar probabil va pierde majoritatea absolută în Parlament. Ar putea ajunge la putere un guvern pro-rus sau PAS ar putea fi forțat să formeze o coaliție cu partide nominal pro-europene ale căror lideri au avut legături cu Rusia în trecut. Printre acestea se numără Ion Ceban, primarul capitalei Chișinău, care o acuză pe Maia Sandu că îi etichetează pe toți cei din afara partidului său drept agenți ai războiului hibrid al Rusiei.

„Nu poți face integrare europeană dacă alte partide din coaliție nu o susțin cu adevărat”, a spus lidera de la Chișinău.

Aproximativ o treime din electorat este ferm pro-european, spune Mihai Mogîldea, director adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). O treime este pro-rusă, iar restul este moderat pro-european sau se află undeva la mijloc. Însă economia joacă un rol important. Dacă apropierea de Europa și rezistența în fața Rusiei sunt percepute ca aducând prețuri mai mari la gaz și electricitate, spune el, mulți „moderat pro-europeni gândesc: Nu, nu, nu, nu vreau asta”. 

Oligarhii așteaptă să revină

În satul Copăceni, situat la 100 km nord-vest de Chișinău, părerile oamenilor sunt împărțite. Nicolae, un pensionar, vrea ca Moldova să adere la UE, dar crede că Uniunea se va prăbuși în trei ani, o narațiune familiară a propagandei ruse.

„Toți deputații sunt bandiți”, spune Simion, alt pensionar, adăugând: „Vreau să fim și cu Europa, și cu Rusia”, o altă idee auto-contradictorie promovată de politicienii pro-ruși.

Maria, o profesoară pensionară, este o susținătoare înfocată a PAS. Ea spune că, în timpul alegerilor prezidențiale, un grup de femei din sat se lăudau deschis cu banii primiți pentru a mitui alegători în favoarea partidului lui Șor. După alegeri, una dintre ele a fost arestată, amendată „și s-a speriat tare”. Acum grupul e „blând ca niște șoareci”, spune ea râzând.

Un alt oligarh fugar, Vladimir Plahotniuc, a fost arestat la Atena pe 22 iulie. Înainte de a fugi, în 2019, acesta a fost, timp de câțiva ani, liderul de facto al Moldovei: deși oficial era doar deputat, controla practic toate instituțiile statului. A fost inculpat în legătură cu frauda bancară de un miliard de dolari, deși neagă orice implicare. Potrivit ,,The Insider”, un site de investigații, el a călătorit recent la Moscova pentru a se întâlni cu un consilier al lui Vladimir Putin. Dacă oligarhul ar fi extrădat în Moldova „în cătușe” înainte de alegeri, acest lucru ar ajuta, fără îndoială, PAS, crede Mihai Mogîldea.

,,În urmă cu un deceniu, Maia Sandu era o luptătoare curajoasă împotriva corupției și lideră a opoziției, purtând o luptă aparent imposibilă împotriva lui Plahotniuc și a altor oligarhi. Astăzi este președintă, iar el este arestat. Este o poveste uimitoare, dar s-ar putea să nu fie suficientă pentru ca partidul ei să rămână la putere”, notează sursa citată.

Țară, pe tava Moscovei 

Portavocile Rusiei, spune Maia Sandu, încearcă să sperie moldovenii, susținând că PAS va târî țara în războiul din Ucraina. De fapt, crede ea, este exact invers: alegerea partidelor pro-ruse ar pune Moldova la dispoziția efortului de război al Rusiei. Și ar putea readuce la putere oameni ca Șor și Plahotniuc, dar nu în cătușe.

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun