Ajutorul Chișinăului și Kievului va împiedica Moscova să controleze economia regiunii separatiste Transnistria

0
Publicat:

Analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că ajutorul Chișinăului și Kievului acordat Transnistriei în contextul crizei energetice va împiedica Moscova să consolideze dependența economică a regiunii separatiste. 

Potrivit ISW, ajutorul va ajuta Tiraspolul sa reducă dependența față de Rusia. FOTO: Arhivă

Conform analiștilor ISW, o posibilă acceptare de către regiunea separatistă Transnistria a ofertelor de ajutor din partea Chișinăului și Kievului, urmată de furnizarea de energie electrică mai ieftină pentru restul Republicii Moldova, ar perturba eforturile Rusiei de a întări dependența economică a Transnistriei față de Moscova, poziționându-se ca salvator și binefăcător al regiunii separatiste și folosindu-se de decizia Chișinăului de a apela la energie electrică mai scumpă din Europa în cadrul narativelor anti-UE promovate de Kremlin.

Între timp, Republica Moldova și Ucraina continuă să ofere soluții pentru criza energetică din Transnistria. În data de 25 ianuarie, în timpul unei conferințe de presă împreună cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că Ucraina poate furniza cărbune Transnistriei la prețuri reduse sau chiar gratuit, dacă regiunea separatistă ar furniza Ucrainei energie electrică în schimb.

Volodimir Zelenski a mai spus că Kievul este pregătit să trimită o echipă de specialiști pentru a ajuta la creșterea producției de energie electrică a Centralei termoelectrice de la Cuciurgan (MGRES), astfel încât aceasta să depășească cu mult necesitățile interne ale regiunii, permițând Transnistriei să furnizeze energie electrică Chișinăului, precum și Kievului. Președintele Zelenski a mai subliniat că o cooperare a regiunii separatiste Transnistria cu Chișinău și Kiev ar contribui la reducerea prețului energiei electrice în întreaga Republică Moldova cu 30%.

Refuzul regimului de la Tiraspol

Autoritățile transnistrene au refuzat anterior ofertele de ajutor atât din partea Chișinăului, precum și a Kievului, preferând în schimb scheme prin care Moscova ar promite asigurarea directă sau indirectă cu gaz pentru a acoperi doar necesitățile interne ale regiunii separatiste. Oficialii ucraineni și moldoveni au subliniat că Rusia încearcă să folosească criza gazelor, pe care a creat-o, pentru a influența opinia publică din Republica Moldova înainte de alegerile parlamentare din acest an.

Transnistria, regiune separatistă care a ieșit de sub jurisdicția Chișinăului la începutul anilor '90, a rămas fără gaze rusești de la 1 ianuarie 2025, după refuzul Kievului de a prelungi contractul de tranzit al resurselor energetice către Europa, precum și refuzul Gazpromului, companie controlată de Kremlin, de a-și onora obligațiile contractuale și de a livra gaz, invocând o pretinsă datorie a Moldovagaz, neconfirmată de un audit internațional realizat la inițiativa Republicii Moldova.

Astfel, Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care producea energie electrică pentru Transnistria, precum și o mare parte a curentului electric folosit de zonele din Republica Moldova aflate sub controlul Guvernului de la Chișinău, funcționează acum pe cărbune, rezervele acesteia fiind limitate și estimate până în data de 17 februarie, potrivit liderului separatist Vadim Krasnoselski. 

Ca urmare, zeci de mii de oameni din regiunea separatistă pro-rusă nu au căldură, gaze și parțial energie electrică, iar Chișinăul importă o mare parte din curentul electric la un preț mai mare față de cel achiziționat din Transnistria, ceea ce a dus la dublarea tarifului acestuia. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort