A fost prins în flagrant cu o şpagă de aproape 16.000 de euro, într-un bar din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul a luat banii pentru a-i convinge pe nişte lucrători ai Centrului de combatere a traficului de fiinţe umane să închidă dosarul în care era vizat denunţătorul.

Un avocat din Chişinău a ajuns aseară pe mâinile ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), după ce-a fost prins în flagrant imediat după ce-a primit 15.700 de euro. Reclamantul care l-a dat pe avocat pe mâna legii le-a spus anchetatorilor că acesta s-ar fi lăudat că are influenţă asupra unor angajaţi ai Centrului pentru combaterea traficului de fiinţe umane şi că-i poate convinge să închidă ochii în faţa unui dosar intentat împotriva lui. 

Tot ieri, o altă persoană a fost reţinută în acelaşi dosar, după ce-ar fi luat de la acelaşi denunţător 5.000 de euro pentru a-l scăpa de urmărirea penală. 

Atât avocatul cât şi intermediarul sunt reţinuţi pentru 72 de ore în izolatorul CNA. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, fiecare riscă între 3 şi 7 ani de detenţie şi câte o amendă cuprinsă între 10.000 şi 30.000 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”