64,1% dintre moldovenii cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani sunt fumători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
14,5% dintre adolescenţii fumători sunt fete Foto: Adevărul

Potrivit Centrului Municipal de Sănătate Publică, fumatul e principala cauză care duce la apariţia cancerului pulmonar, a bolilor respiratorii cronice şi la bolile cardiovasculare.

De Ziua Mondială fără tutun, care are loc astăzi, Centrul Municipal de Sănătate Publică din Capitală a făcut publice mai multe date alarmante privind fumatul în ţara noastră. Astfel, 52% dintre bărbaţii din Moldova sunt fumători, iar 7,4% dintre femei sunt dependente de tutun.

Crezi că e mult? CMSP Chişinău mai arată că 64,1% dintre adolescenţii cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani sunt fumători. Dintre aceştia 49,6% sunt băieţi, iar restul de 14,5% sunt fete. 

Totodată fumatul este principala sursă de îmbolnăvire pentru 71% din cazurile de cancer pulmonar, 42% din cazurile de boli respiratorii cronice şi 10% din bolile cardiovasculare. Totodată, potrivit datelor statistice, cel mai mai mulţi fumători sunt bărbaţii din mediul rural - 52,7%, comparativ cu cei care locuiesc la oraş - 48,9%. 

CMSP mai arată că 54,1% dintre bărbaţii fumători au studii medii, iar 39,6% au cel puţin o facultate absolvită. În rândul femeilor, 11,3% studii superioare, iar 5,7% au 8 sau 12 clase terminate.