Zece lucruri interesante despre reţeaua de energie electrică a Indiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
India s-a confruntat cu cea mai mare pană de curent din ultimul deceniu  FOTO: Reuters.com

India s-a confruntat, timp de două zile, cu cea mai mare pană de curent din ultimul deceniu, în timpul căreia 670 de milioane de locuitori au fost lăsaţi în beznă. Abia miercuri au fost reparate reţelele electrice din cele douăzeci de state afectate.

În acest context, BBC News a trecut în revistă zece lucruri interesante despre situaţia energetică a ţării aflate în căutare de noi surse de aprovizionare energetică.

1. India are în prezent o capacitate energetică de 170.000 de megawaţi, faţă de cei 1.362 de megawaţi, după declararea Independenţei, în 1947.

2. Principala sursă de energie este cărbunele şi lignitul (în proporţie de 60%), în timp ce doar un sfert (25%) se datorează centralelor hidro-electrice.

3. În ciuda nevoilor energetice aflate în creştere, India are una dintre cele mai mici rate ale consumului de energie pe cap de locuitor, de 734 de unităţi, comparativ cu o medie mondială de 2.429 de unităţi. Acest consum este infim în comparaţie cu cel din SUA (13.647 de unităţi) sau Canada (18.347 de unităţi). Consumul pe cap de locuitor din China (2.456 unităţi) este de trei ori mai mare decât cel din India.

4. Consumul pe cap de locuitor este încă mic, în ciuda faptului că sectorul energetic este în creştere cu aproximativ 7% în fiecare an.

5. Casele şi fermele consumă mai multă energie electrică decât industriile şi întreprinderile. Consumul industrial chiar a scăzut, de la 61,6% în 1970, la 38% în 2008-2009. 

6. India s-a confruntat cu numeroase pene de curent de la obţinerea Independenţei încoace: defiitul de energie depăşeşte 10%, în timp ce procentul la nivel global este mai mare de 7%.

7. La 65 de ani de la Independenţă, doar 9 regiuni din 28 au fost declarate oficial electrificate.

8. În ciuda alocării a 15% din fondurile federale sectorului energetic, India rămâne deficitară la acest capitol. Experţii susţin că lipsa cărbunelui, subvenţiile de care beneficiază bogaţii, furtul de energie şi agenţiile private neperformante sunt factorii care determină insuficienţa energetică a ţării. Nu este vorba de lipsa banilor, ci de procesul de alimentare.

9. Pierderile de pe urma distribuirii de energie au crescut, de la 22% în perioada 1995-1996, la 25,6% în 2009-2010. Regiunile cu cele mai mari pierderi sunt: Kashmir, Bihar, Chhattisgarh, Jharkhand şi Madhya Pradesh. 

10. Prima companie de furnizare a energiei electrice din India a fost Calcutta Electric Supply Corporation (CESC), în 1899. Prima centrală hidro-electrică a apărut în Mysore în 1902. La vrema Independenţei, aproximativ 60% din sectorul energetic al Indiei era deţinut de sectorul privat. În prezent, 80% din puterea electrică se află în mâiniile guvernului, companiile private deţinând doar 12%.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”