Yemen: concedieri în rândul generalilor. Preşedintele ia măsuri dure împotriva terorismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Yemenului, Abdrabuh Mansur Hadi, a concediat doi dintre liderii militari ai forţelor armate, după ce aceştia nu au reuşti să împiedice avansul rapid al rebelilor şiiţi în regiune şi după o serie de atacuri ale grupării Al-Qaida în regiune.

Mohammed Al-Makdishi, un general cu influenţă, a fost îndepărtat de la comanda batalionului său din oraşul Amran, în nordul ţării, după ce acesta a fost cucerit de rebelii Houthi, a confirmat duminică agenţia de ştiri Saba. 

Hadi l-a concediat şi pe Mohammed Al-Somali, un general brigadier care era responsabil pentru forţele armate din provincia Hadramawt, unde luptătorii Al-Qaida sunt activi. 

Ocuparea oraşului Amran, aflat la circa 50 de kilometri nord de capitala Yemenului, San'a, ameninţă integritatea teritorială a ţării şi negocierile de federalizare obţinute în februarie. 

Rebelii houthi au fost de acord să se retragă sâmbătă din oraş, după un armistiţiu încheiat cu Ministerul Apărări, permiţându-le trupelor guvernamentale accesul înapoi în Amran. 

Între timp, în provincia Hadramawt, mai multe atacuri au avut loc în ultimele zile, majoritatea fiind strând legate de activitatea luptătorilor Al-Qaida în regiune. Ultimele atacuri a avut loc în luna iune, în câteva locaţii importante, inclusiv  aeroportul din Sayun şi o bază militară din apropiere, ambele soldându-se cu morţi şi răniţi.   

Citeşte şi: 

   

Mai mulţi suspecţi ai grupării teroriste Al-Qaeda au fost ucişi în Yemen

O dronă a ucis cel puţin 14 persoane în Yemen, inclusiv 12 presupuşi militanţi Al-Qaeda, după cum au declarat pentru CNN trei oficiali ai Ministerului Apărării din Yemen.

Al-Qaeda se regrupează şi ameninţă Statele Unite, informează serviciile de informaţii occidentale

Gruparea teroristă Al-Qaeda se regrupează şi ameninţă din nou Statele Unite cu atacuri, informează serviciile de informaţii occidentale după ce acestea au aflat de o reuniune a organizaţiei desfăşurată în Yemen, informează CNN.

Parlamentul yemenit a interzis atacurile dronelor americane pe teritoriul naţional

Parlamentul yemenit a votat duminică seara o lege care interzice atacurile dronelor după un raid controversat care a făcut victime civile joi, informează agenţia oficială Saba, citată de Agerpres.

Consulul Japoniei în Yemen, înjunghiat în cartierul diplomatic din Sanaa

Consulul Japoniei în Yemen a fost înjunghiat, duminică dimineaţa, de către persoane necunoscute şi a fost spitalizat la Sanaa, unde răpirile şi atacurile vizând străini s-au multiplicat în ultima perioadă, a anunţat Ambasada Japoniei în această ţară, relatează AFP.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată