WSJ: Liberalismul economic a învins la diferenţă mică urmaşii comuniştilor în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalismul economic pare să fi câştigat la diferenţă mică în faţa urmaşilor comuniştilor lui Ceauşescu în alegerile prezidenţiale de duminică, din România, prin victoria lui Traian Băsescu în faţa lui Mircea Geoană, comentează Wall Street Journal în rubrica de opinii.

WSJ subliniază, însă, că social-democrat Mircea Geoană îşi acuză rivalul de fraude şi că rezultatele ar putea fi revizuite de Curtea Constituţională.

Victoria lui Băsescu este cu atât mai remarcabilă, cu cât acesta s-a confruntat cu una dintre cele mai grave recesiuni din Europa - economia românească se contractă cu 7% anul acesta, după o creştere de 7,1% în 2008, apreciază publicaţia americană.

Geoană a încercat că capitalizeze de pe urna dificultăţilor recente făcând campanie pentru eliminarea cotei unice de impozitate şi pentru un rol mai activ al statului în economie. Potrivit unor surse citate de WSJ, liderul social-democrat a fost candidatul preferat atât de Moscova, cât şi de Washington.

La polul opus, Băsescu a cerut reduceri bugetare şi eliminarea corupţiei şi este un susţinător înfocat al cotei unice de impozitate.

Guvernul lui Băsescu a fost departe de a se adresa cu succes problemelor ţării, nu în ultimul rând pentru că fostul căpitan de navă este un fel de magnet pentru dispute politice, comentează WSJ. Dar se pare că pentru ceva mai mult de jumătate dintre alegătorii români, amintirea comunismului şi a unui guvern ale cărui mâini ajungeau în fiecare buzunar le-a lăsat românilor un gust şi mai amar, apreciază ziarul.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”