WP: Iranul încearcă să sechestreze sau să ucidă activişti din străinătate, prin intermediul unor „agenți”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul iranian şi-a intensificat eforturile pentru a sechestra şi ucide funcţionari guvernamentali, activişti şi ziarişti din întreaga lume, inclusiv în SUA, a releatat joi cotidianul american The Washington Post, citat de EFE.

Intensitatea campaniei iraniene se reflectă în anvergura sa globală Foto: Pixabay

Ziarul îşi bazează relatarea pe documente guvernamentale şi interviuri realizate cu 15 funcţionari din Washington, din unele ţări din Europa şi din Orientul Mijlociu, care au discutat acest subiect sub rezerva anonimatului, conform Agerpres.

Potrivit declaraţiilor acestora, Teheranul a atacat foşti înalţi funcţionari din administraţia americană şi disidenţi iranieni care au fugit din ţară în state precum SUA, Regatul Unit, Canada, Turcia, dar şi în alte ţări din Europa.

Teheranul atacă şi presa critică faţă de regim, civili evrei sau persoane care au legătură cu statul Israel, potrivit funcţionarilor şi documentelor guvernamentale consultate de ziarul american.

Serviciile de informaţii şi de securitate din Iran depind în mare măsură de ceea ce The Washington Post numeşte "agenţi" pentru a-şi pune în aplicare planurile din străinătate. Pentru aceasta, oferă sute de mii de dolari hoţilor de bijuterii, traficanţilor de droguri şi altor delincvenţi care conduc reţele criminale şi care comit asasinate la cerere, potrivit funcţionarilor citaţi.

Totuşi, acest „modus operandi” de a executa planurile a provocat eşecul unor operaţii, au spus funcţionarii citaţi, fie pentru că, în unele cazuri, comploturile au dat greş, fie pentru că asasinii aflaţi sub soldă şi-au pierdut interesul şi nu au mai dus la bun sfârşit ordinele primite.

Însă funcţionarii citaţi şi-au exprimat temerea că insistenţa Iranului face posibil ca asasinarea unui disident extrem de cunoscut, a unui jurnalist sau a unei personalităţi dintr-un guvern occidental să aibă loc în cele din urmă, iar aceasta ar putea provoca o confruntare directă între Teheran şi ţara din care ar proveni victima.

Intensitatea campaniei iraniene se reflectă în anvergura sa globală, au declarat funcţionarii citaţi.

Doar începând cu anul trecut, agenţiile de securitate occidentale au anunţat că au dejucat o tentativă de asasinare a fostului consilier de securitate naţională al SUA, John Bolton, la Washington, şi o alta, de sechestrare a unui americano-iranian.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet