Vladimir Putin: „Egiptul se află în pragul unui război civil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că Egiptul, unde susţinătorii şi opozanţii preşedintelui demis Mohamed Mursi continuă protestele, se află în pragul unui război civil, relatează duminică AFP.

„Siria este deja pradă unui război civil, din nefericire, iar Egiptul se îndreaptă spre aceeaşi cale”, a declarat Putin în cadrul unei vizite în Kazahstan, citat de agenţiile ruse.


„Ne-ar plăcea ca poporul egiptean să evite să aibă aceeaşi soartă”, a adăugat el.


Diplomaţia rusă le-a cerut, joi, tuturor forţelor politice din Egipt să dea dovadă de „reţinere” şi să rămână în cadrul „democratic”.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani