Vizită istorică: Obama a umblat desculţ prin Birmania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama a făcut o scurtă vizită în Myanmar FOTO AFP

Proaspăt reales la Casa Albă, Barack Obama a plecat într-un turneu de trei zile în Asia, acolo unde, alături de secretarul american de stat Hillary Clinton, s-a plimbat desculţ în cel mai important locaş de rugăciune pentru toţi budiştii din Myanmar, Pagoda Shwe Dagon.

Preşedintele Barack Obama a devenit primul preşedinte care a vizitat Birmania. În timpul celor şase ore petrecute în ţara asiatică acesta a lăudat progresele făcute de guvern după înlăturarea controlului militar asupra statului, dar a subliniat că este nevoie în continuare de reforme, notează cotidianul britanic „The Guardian”.

Şeful de la Casa Albă a promis ca SUA vor ajuta mai mult Myanmar dacă ţara asiatică va continua să facă progrese înspre democraţie. "Scopul nostru este să susţinem avântul", a declarat Obama, scrie nydailynews.com.

În timpul scurtei sale vizite în ţara asiatică, Obama a reiterat acelaşi mesaj: SUA sunt gata ”să întindă mâna prieteniei” Myanmarului acum că statul s-a eliberat din mâinile unui „regim de fier”. Obama i-a pus în vedere preşedintelui Thein Sein, un fost membru al juntei militare care a preluat funcţia de şef de stat în martie 2011, că au fost făcuţi ”doar primii paşi dintr-o lungă călătorie”.

La Rangoon, unde s-au întâlnit cei doi şefi de stat, Obama a fost primit cu căldură de localnici. Zeci de mii de birmanezi au fluturat steaguri americane şi pancarte cu mesajul ”Îl iubim pe Obama”.

Preşedintele american s-a întâlnit şi cu liderul opoziţiei şi laureata premiului Nobel pentru pace, Aung San Suu Kyi. Cei doi s-au întâlnit la casa dizidentei, actualmente membru al Parlamentului. ”Suntem siguri că acest sprijin va fi menţinut şi în anii grei care urmează”, a opinat Aung San Suu Kyi.

În drum spre casa lauratei Nobel, Obama a făcut o oprire surpriză la templul Pagoda Shwe Dagon, unde el, secretarul de stat Hillary Clinton şi întreaga delegaţie, inclusiv agenţii secreţi, s-au plimbat desculţi şi au urcat pe scările de piatră.

Birmania, numită şi Uniunea Myanmar, este cea mai mare ţară din Asia de sud-est, dar şi cea mai săracă. În 1989, ţara şi-a schimbat oficial versiunea engleză a numelui din Burma în Myanmar (împreună cu schimbarea denumirii multor localităţi, cum a fost şi cazul capitalei, din Rangoon în Yangon).

Interesul SUA pentru Birmania poate fi justificat de resursele numeroase de care se bucură ţara asiatică. În 2011, PIB-ul Birmaniei a fost de 82,6 milioane de dolari, iar analiştii estimează că acesta va creşte cu 5,5% în fiecare an.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”