Virusolog chinez, despre teoria conform căreia COVID-19 a scăpat din laborator: „Nu există nicio dovadă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Institutul de Virusologie din Wuhan FOTO AFP

Un virusolog de la Institutul din Wuhan a vorbit despre teoria conform căreia COVID-19 ar fi scăpat din laboratoarele acestei instituţii. Preşedintele SUA a cerut serviciilor de informaţii să explice originile virusului.

Directoarea unuia dintre laboratoarele Institutului de Virusologie Wuhan (China) a acordat un interviu jurnalului New York Times în care a combătut teoria potrivit căreia virusul la originea COVID-19 ar fi putut scăpa din instituţia sa, relatează Agerpres.

Teoria unui accident de laborator la Wuhan a revenit în ultimele săptămâni în dezbaterea americană. Şi preşedintele SUA a cerut un raport despre originile COVID-19 imediat după ce şi-a intrat în atribuţiile de preşedinte. Joe Biden doreşte să afle „inclusiv dacă (n.red. - virusul) a apărut în urma contactului uman cu un animal infectat ori în urma unui accident de laborator”.

După ce a primit raportul iniţial în luna mai, Biden a cerut investigaţii suplimentare. „Până astăzi, serviciile de informaţii ale Statelor Unite au ajuns la două scenarii plauzibile, dar nu au o concluzie definitivă asupra problemei”, spune preşedintele american.

Shi Zhengli conduce laboratorul de înaltă securitate P3 (pentru "agent patogen de clasa 3") de la institutul Wuhan. Aici se studiază multe virusuri, printre care coronavirusurile. Ea a răspuns jurnalului american prin telefon şi e-mail.

„Cum naiba pot să aduc dovezi despre ceva pentru care nu există nicio dovadă?", a spus ea la telefon, dorind apoi să continue interviul prin e-mail, arată Agerpres.

Potrivit New York Times, Shi Zhengli a rnegat faptul că laboratorul din Wuhan a avut în posesia sa o tulpină a noului coronavirus înainte de pandemie. Ea a dezminţit şi informaţiile potrivit cărora trei cercetători de la institutul Wuhan au fost internaţi în noiembrie 2019, prezentând simptome compatibile cu COVID-19.

Shi Zhengli a respins şi acuzaţiile de manipulare genetică periculoasă, în special răspândite în Statele Unite de către unii parlamentari republicani.

„Aceste cercetări, cunoscute sub numele de "câştig de funcţie" (gain-of-function, în engleză), constau în modificarea deliberată a codului genetic al unei molecule, în acest caz al unui virus, într-un mod uneori inofensiv, dar uneori vizând creşterea virulenţei sau transmisibilităţii unui agent patogen pentru a fi înţeles mai bine.

Foarte controversate, cercetările de acest tip au avut loc la institutul din Wuhan, spune New York Times, care se referă la un articol publicat în 2017 de un grup de oameni de ştiinţă din laboratorul Wuhan, printre care Shi Zhengli, unde prezintă rezultatele cercetărilor în cursul cărora au fost create noi coronavirusuri de lilieci”, arată sursa citată.

Shi Zhengli  a spus că nu a condus niciodată experimente de tipul "câştig de funcţie" "vizând să crească virulenţa virusului".

Citeşte şi:

Medicul Anthony Fauci solicită Chinei să facă publice dosarele medicale ale angajaţilor din laboratorul de la Wuhan

Pe urmele „Pacientei Su”. Un grup de cercetători susţine că femeia ce locuia în apropierea laboratorului de la Wuhan ar putea fi primul caz de COVID-19

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate