VIDEO "Vânătorul de pedofili" a fost găsit mort. Credeţi că merita?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lituanianul Drasius Kedys, supranumit vânătorul de pedofili, care a omorât doi oameni anul trecut şi care era căutat de poliţie, a fost găsit mort la 30 de kilometri de oraşul său natal, transmite Estonian Free Press.

Procurorul General Raimondas Petrauskas a afirmat, pentru postul LNK TV, că este 90% sigur că persoana decedată, care a fost găsită într-o casă izolată, la 30 de km de Kaunas, oraşul său de domiciliu, este Drasius Kedys. Cauzele morţii nu sunt încă cunoscute.

Drasius Kedys, tatăl unei fetiţe de 4 ani, l-a ucis pe judecătorul oraşului Kaunas, Jonas Furmanavicius, în 5 octombrie 2009, iar câteva ore mai târziu pe cumanta sa în vârstă de 29 de ani, Violeta Naruseviciene.

Presa a făcut imediat legătura între cele două crime şi Drasius Kedys. Lituanianul era cunoscut prin faptul că mai înainte trimisese peste 200 de scrisori şi înregistrări video în care acuza mai multe persoane publice, inclusiv un judecător şi un politician, că abuzau sexual de fiica lui. Aceasta era adusă la hotel şi pusă la dispoziţia violatorilor chiar de sora mamei, cumnata lui Drasius. Printre cei care au primit scrisoarea lui Drasius se numără o serie de politicieni, parlamentari, europarlamentari, jurnalişti şi înalţi oficiali din Lituania, dar şi membri ai Parlamentului European.

Pentru că dosarul a fost închis din lipsă de probe, Drasius s-a hotărât să îşi facă dreptate singur. Astfel, el i-a împuşcat pe doi dintre vinovaţii de molestarea fiicei sale, pe judecător şi pe propria lui cumnată.

Cazul său a atras însă simpatia întregii Europe, zeci de mii de oameni susţinând nevinovăţia celui pe care l-au supranumit "vânătorul de pedofili".

La aflarea veştii că Drasius a murit, zeci de lituanieni au aprins lumînări şi au depus coroane de flori în faţa casei  sale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase