VIDEO UPDATE Egiptul fierbe: Înalta Curte intră în grevă, din cauza presiunilor susţinătorilor preşedintelui Morsi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele egiptean Mohamed Morsi le vorbeşte simpatizanţilor

Mii de susţinători ai preşedintelui egiptean, Mohamed Mursi, au început protestele în faţa Înaltei Curţi, în cadrul disensiunilor recente, privind noua Constituţie.

UPDATE 16.22  Funcţionarii Curţii Constituţionale din Egipt au iniţiat o grevă pentru a protesta faţă de atitudinea susţinătorilor preşedintelui islamist Mohamed Morsi, care împiedică judecarea validităţii Comisiei constituante, informează AFP.

Curtea Constituţională a anunţat că va suspenda procedurile din cauza "presiunilor psihologice şi materiale".
Curtea din Cairo urma să decidă, în cursul zilei de duminică, dacă adunarea care a alcătuit proiectul de constituţie este legitimă. Susţinătorii preşedintelui, însă, i-au împiedicat pe unii dintre judecători să intre în clădire.

Înalta Curte Constituţională egipteană a amânat duminică o audiere ce urma să fie consacrată examinării legalităţii comisiei care a redactat un proiect de constituţie controversat, în timp ce sute de islamişti manifestau în faţa sediului curţii, potrivit AFP.

Curtea ar fi trebuit să examineze legalitatea comisiei constituante, dominată de islamişti, ce a redactat proiectul de lege fundamentală predat sâmbătă seară preşedintelui Mohamed Morsi, sfidând astfel un decret prezidenţial ce interzicea dizolvarea instanţei de către justiţie.

O sursă juridică a confirmat pentru AFP că curtea a decis o „amânare administrativă“ a şedinţei în care ar fi trebuit de asemenea să examineze legalitatea senatului, dominat de islamişti. Sursa respectivă şi televiziunea nu au indicat când ar urma instanţa să aibă următoarea audienţă pe această temă.

Proiectul de constituţie, ce urmează să fie supus unui referendum la 15 decembrie, a fost adoptat în câteva ore în noaptea dintre joi şi vineri de comisie, boicotată de opoziţia de stânga şi cea laică, dar şi de Bisericile creştine, ce denunţă o manipulare a islamiştilor.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG