VIDEO Unde-s mulţi puterea creşte: un băiat din Noua Zeelandă a fost salvat de la înec de un lanţ uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Josh McQuoid (stânga) le datorează viaţa celor 12 oameni care au format un lanţ uman pentru a-l scoate din apă FOTO Stuff.co.nz

Un băiat în vârstă de 12 ani din Noua Zeelandă a fost salvat de la înec de 12 oameni care au format un lanţ uman pentru a-l scoate din valurile agitate ale mării.

Joshua McQuoid se juca împreună cu doi prieteni pe o plajă din oraşul Napier, când a fost dărâmat de un val puternic şi purtat la peste 150 de metri de ţărm. Un turist german a încercat în zadar să-l scoată pe băiat din apă. Joshua a fost salvat abia după ce patru poliţişti au format un lanţ uman împreună cu alţi oameni care au sărit în ajutor.

Imaginile arată cum 12 oameni s-au prins de mână şi au reuşit să-l scoată pe Joshua, care era inconştient după ce a stat 20 de secunde sub apă, după cum au declarat ofiţerii de poliţie citaţi de „The Telegraph“. Pe mal el a fost resuscitat şi apoi transportat la spital.

Tatăl băiatului spune că Joshua şi-a revenit, dar încă este „zdruncinat“ de experienţa pe care a simţit-o ca şi cum s-ar fi aflat într-o maşină de spălat.

„Eram în apă până la genunchi, când valul m-a dărâmat din picioare şi m-a tras la fund. M-am rotit de atâtea ori că nici nu mai ştiam în ce direcţie era suprafaţa“, a povestit Joshua pentru publicaţia locală Stuff.co.nz.

Imagini emoţionante: lanţ uman pentru a salva viaţa unui băieţel de 12 ani din valurile furioase

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate