VIDEO E oficial! Coreea de Nord este în stare de război cu Coreea de Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nord-coreenii au ordonat mobilizarea armatei în stare de război

Coreea de Nord a anunţat sâmbătă că este în „stare de război“ cu Coreea de Sud şi că va negocia orice problemă intercoreeană pe baza acesteia, relatează AFP.

„Începând de acum, relaţiile intercoreene sunt în stare de război şi toate problemele între cele două state coreene vor fi tratate conform unui protocol adaptat războiului“, a declarat Coreea de Nord într-un comunicat comun atribut tuturor corpurilor guvernamentale şi instituţilor.

"Situaţia de durată conform căreia peninsula coreeană nu este nici în război, nici în stare de pace s-a încheiat", indică comunicatul difuzat de agenţia de presă oficială nord-coreeană Korean Central News Agency (KCNA).

Cele două state coreene sunt în prezent, tehnic, încă în război deoarece războiul Coreei din 1950-53 s-a terminat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

Coreea de Nord a anunţat luna aceasta că anulează armistiţiul şi celelalte tratate bilaterale de pace semnate cu Seul pentru a protesta faţă de exerciţiile militare comune ale Coreei de Sud cu Statele Unite.

Anularea armistiţiului deschide teoretic calea unei reluări a ostilităţilor, însă conform observatorilor, nu este prima dată când Coreea de Nord anunţă sfârşitul armistiţiului.

Armistiţiul a fost aprobat de adunarea generală a Naţiunilor Unite şi prin urmare ONU şi Coreea de Sud respins retragerea unilaterală a acestui acord de către Coreea de Nord.

Comunicatul de sâmbătă avertizează de asemenea că orice provocare militară în apropierea frontierelor terestre sau maritime între Nord şi Sud va fi urmată de "un coflict la scară largă şi un război nuclear".

În Coreea de Nord continuă mitinguri de sprijin a deciziilor liderilor de la Phenian.Demonstranţii scandează: „Moarte imperialiştilor americani”, „E timpul să trecem de la vorbe la fapte!”.

În timpul mitingurilor sunt adoptate rezoluţii în sprijinul planului de pregătire a trupelor de rachete strategice pentru aplicarea unei lovituri asupra bazelor militare amplasate pe partea continentală a SUA, în Guam, Hawaii şi Coreea de Sud.

Demonstranţii şi-au exprimat, de asemenea, solidaritatea cu decizia oficialităţilor de la Phenian de a se afla în stare de război cu Coreea de Sud. Cauza acestor demersuri ar fi, potrivit Phenianului, aplicaţiile militare comune ale SUA şi Coreei de Sud.

"Ar fi timpul să ne reglăm conturile cu imperialiştii americani", a declarat Kim Jong-un, citat de toată presa internaţională. "În cazul unei provocări nesăbuite din partea americanilor, forţele nord-coreene trebuie să lovească fără milă continentul american, bazele militare din Pacific, inclusiv Hawaii şi Guam şi pe cele care se află în Coreea de Sud", a subliniat liderul nord-corean, citat de agenţia oficială de presă.

Observatorii militari  din zonă transmit că în Coreea de Nord a fost observată o creştere importantă a numărului de militari şi vehicule în interiorul şi în jurul bazelor unde sunt amplasate rachetelele cu rază medie sau lungă de acţiune.

Ar putea fi însă doar o "încordare a muşchilor", pentru că majoritatea experţilor militari este de părere că nord-coreenii nu dispun de tehnologia care să le permită să lanseze rachete asupra unor ţinte aflate la o distanţă atât de mare de propriul teritoriu. Şi un expert rus citat de agenţia Interfax afirmă însă că "Phenianul îşi multiplică provocările, fără a avea mijloacele la dispoziţie pentru a atinge America".

Reacţii internaţionale

Delirul nord-coreean a provocat, fireşte, luări de poziţie în mai toate capitalele implicate. Începând cu Washington-ul, care s-a declarat "gata să facă faţă la orice eventualitate din partea Coreei de Nord".

Chuck Hagel, ;eful Pentagonului, a declarat că ţara sa "ia în serios provocările venite din nord şi le va răspunde pe măsură".

Rusia, prin vocea ministrului său de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat asupra unor "acţiuni unilaterale ce riscă să provoace o pierdere a controlului în Coreea de Nord". Moscova cere tuturor ţărilor să "se abţină să-şi arate forţa militară şi să nu se folosească de situaţia actuală pentru a atinge scopuri geopolitice în regiune prin mijloace militare", o aluzie la zborurile americane şi exerciţiile comune cu sud-coreenii.

China, unul dintre puţinii aliaţi ai Coreei de Nord, a cerut "eforturi comune, pentru a reduce tensiunile din peninsula coreeană".

Declaraţia de război, o „eroare de traducere“

Declaraţia de sâmbătă a Phenianului  potrivit căreia Coreea de Nord este în „stare de război" cu Sudul este o eroare de traducere, au afirmat ulterior autorităţile nord-coreene, precizând că Phenianul va reacţiona „în conformitate cu legislaţia de război“ la orice agresiune străină, informează agenţia Ria Novosti.

„Începând din acest moment, relaţiile dintre Nord şi Sud vor fi guvernate de legile din timpul războiului“, se arată într-o declaraţie specială a guvernului nord-corean citat agenţia oficială KCNA, preluată de Ria Novosti.

  Defilare, la Phenian, în favoarea unui eventual atac împotriva Statelor Unite

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat