VIDEO Doi mexicani s-au căsătorit la 5 metri sub apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi împătimiţi ai scufundărilor şi iubitori de rechini şi-au spus jurămintele la 5 metri sub apă. Li s-au alăturat 200 de scafandri, iar oficialii care au asistat la depunerea jurămintelor au fost nevoiţi să înveţe să se scufunde.

Pe Alberto dal Lago, 41 ani, şi Karla Munguia, 43 ani, îi leagă dragostea pentru mare, pentru rechini şi pentru celălalt. Aşa s-au hotărât că cel mai potrivit mediu unde ar putea să îşi spună jurămintele ar fi sub apă.

Karla a purtat rochie de mireasă peste costumul de scafandru iar Alberto a avut ca accesoriu un papion, informează The Telegraph.

Cei doi au citit în gând jurămintele scrise pe foi mari, au arătat semnul OK în loc să spună "Da" şi au făcut schimb de inele. Totul la 5 metri sub apă.

Peste 300 de invitaţi din Africa de Sud, Egipt, Brazilia, Franţa şi Italia au fost aşteptaţi la inedita nuntă. Din păcate, numai 205 au reuşit să participe la eveniment, spulberându-le, astfel, speranţele mirilor de a sparge recordul mondial pentru cea mai mare nuntă subacvatică.

Actualul record a fost stabilit de un cuplu de italieni care a avut 261 oaspeţii la ceremonia lor din 2010.

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”