VIDEO Cum arăta proiectul imobiliar din Piaţa Taksim şi de ce vrea Erdogan să construiască acolo o moschee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa Taksim este una dintre emblemele oraşului Istanbul. Aici este locul in care locuitorii se adună fie la petrecerile de Revelion, fie ori de câte ori doresc să îşi ceară drepturile.

Locul este încărcat de istorie: în „Duminica Sângeroasă" din anul 1969, 150 de demonstranţi ai Stângii au fost răniţi, iar în 1 mai 1977, 36 de demonstranţi au fost ucişi cu sânge rece.

În anul 1806, în timpul domniei sultanului Selim al III-lea, s-au construit Barăcile Artileriei paşei Halil pe locul unde acum se întinde Parcul Gezi, acolo unde demonstranţii s-au adunat pentru a protesta faţă de un proiect imobiliar mult prea îndrăzneţ.

În 1921, aceste barăci au fost transformate într-un stadion. Era primul stadion care se construia în Turcia şi a fost dărâmat în anul 1940. Ulterior, s-a ridicat un alt monument plin de semnificaţie în Piaţa Taksim: italianul Pietro Canonica a inaugurat în anul 1928 Monumentul Republicii.

Piaţa Taksim a ocupat mereu un loc vizibil în istoria modernă a Turciei. Dar reconstrucţia Pieţei înseamnă şi distrugerea amintirilor?


Proiectul imobiliar ce urma să se dezvolte în Piaţa Taksim a fost anunţat în anul 2011. Zone din preajma Pieţei, precum Tarlabaşi, au început sa suporte modificări urbanistice încă dinainte ca primele utilaje ce urmau a fi folosite să sosească, în octombrie 2012.  

Ce presupunea proiectul imobiliar? În primul rând, o "revoluţie" a infrastructurii - tot traficul rutier ar fi urmat să fie subteran şi Piaţa Taksim să le aparţină exclusiv pietonilor. Apoi, o replică a istoricelor barăci urma să fie construită, numai că aici ar fi fost găzduit un mall. Tot aici s-ar mai fi ridicat şi o replică a unei moschei.

Lipsa de transparenţă şi neimplicarea populaţiei, prin dezbateri publice, au crescut nivelul frustrării în rândul populaţiei. Foarte mulţi arhitecţi şi experţi în administraţie au criticat proiectul.

De ce o moschee în Piaţa Taksim? Premierul Recep Tayyip Erdogan, cel care conduce Partidul pentru Justiţie şi Dezvoltare, este un fost membru al formaţiunii islamiste Partidul Bunăstării, care în anul 1989 milita pentru abrogarea din Constituţie a articolului ce statua principiul secularismului.

Înainte de a fi premier, Erdogan a fost primarul oraşului Istanbul, între anii 1994 - 1998. Cu un an înainte să îşi termine mandatul, a apărut pe agenda publică nevoia de a construi o moschee în Piaţa Taksim. „Aici, este o biserică la 2.000 de creştini, în timp ce o moschee se află la 200.000 de musulmani", spunea la acea vreme Nusret Bayraktar, primarul districtului Beyoglu.

Duminică, Erdogan a respins acuzaţiile că ar fi dictator. „Noua noastră ameninţare este Twitter. Cele mai bune minciuni pot fi găsite aici. Pentru mine, social media este cea mai mare ameninţare la adresa societăţii", a spus Erdogan.

În tot acest timp, justiţia a scos în afara legii construirea mallului, însă populaţia a continuat să se adune în Piaţa Taksim.

„Vom construi o moschee", a adăugat Erdogan, subliniind faptul că nu avea nevoie de permisiunea liderului Opoziţiei pentru acest proiect. Autoritatea îi este conferită de cei care au votat partidul aflat la guvernare, a conchis acesta.

Mai puteţi citi pe această temă:

Premierul Turciei pe Twitter: Lupta pentru democraţie nu se arde şi nu se distruge

VIDEO Proteste în Turcia: poliţiştii folosesc gaze toxice împotriva manifestanţilor
FOTO Fenomenul Occupy Gezi: mişcarea virtuală a acaparat străzile din Turcia
FOTO VIDEO Cum s-a transformat protestul ecologist din Turcia într-unul antiguvernamental violent

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie