Viața în Coreea de Nord: un pui poate costa cât două salarii

Doi jurnaliști de la thesun.co.uk au reușit să ajungă în Coreea de Nord, în regatul dinastiei Kim, unde clădirile înalte și primitoare sunt paravanul în fața Chinei, pentru a nu da de bănuit, unde metrourile nu sunt folosite pentru că sunt prea scumpe și unde, munca nu este plătită prin salariu.

E o realitate ciudată, aproape absurdă pentru europeanul secolului nostru, dar de înțeles pentru românii care au cel puțin 30 de ani.

Intrarea în Coreea de Nord

De la granița cu China se vedeau clădiri de șase etaje, care păreau blocuri drăguțe, însă, dincolo de graniță, față cu realitatea, blocurile nu aveau geamuri și erau doar un truc care să păcălească vecinii că nord-coreenii trăiesc bine. Click aici pentru fotografiile din Coreea de Nord

Orașul Sinuiju, gri și deprimant, nu dădea niciun fel de semn de activitate comercială. Fără reclame opulente, fără magazine luxoase, singurul semn distinctiv al orașului era vopseaua scorojită de pe fiecare dintre blocurile în care se întrerupe curentul în fiecare seară. Drumul până în capitala Pyongyang, deși nu mai lung de 200 de kilometri, a durat 6 ore cu trenul, trecând prin câmpuri, orașe și sătuce, decorate cu mozaicuri gigantice înfățișându-i pe cei doi lideri aleși Kim Il Sung, Kim Jong Il sau pe amândoi.

Cazarea la hotel

Cazați la unul dintre cele două hoteluri din capitală avizate să primească turiști străini, cei doi jurnaliști au observat că hotelul se află pe o insulă, fiindu-i oricărui turist imposibil să părăsească insula sau să facă vreo mișcare fără să fie văzut de patrulele miliției coreene. Hotelul, cu 6 etaje, dintre care numai 5 destinate turiștilor, are ultimul etaj închis turiștilor. Explicațiile șoptite primite de cei doi jurnaliști sugerează că la ultimul etaj se află spioni coreeni care ascultă conversațiile oaspeților.

Televizorul și alte mijloace de distracție

Camera de hotel era dotată cu televizor, însă exista un singur post național,care difuza propagandă de partid. Barul din hotel nu servea decât băuturi coreene, însă, se pare, berea coreeană este printre cele mai bune (după cum apreciază cei doi jurnaliști The Sun trimiși în expediția nord-coreeană).

Nici clovnul Ronald McDonald și nici Colonelul Sanders, care deține rețeta ideală pentru pui, nu înseamnă nimic în Coreea de Nord. Deși conceptul de hamburger există la „Restaurantul pentru Tineret", „orice-ar fi fost carnea aia, numai vită nu era" au explicat jurnaliștii la întoarcere. Hamburgerul coreean nu este însă denumit hamburger așa cum l-a adoptat mapamondul, acesta se numește „gogigyeopbbang"(trad. pâine dublă cu carne). Legenda spune că dictatorul mort, Kim Jong Il a introdus hamburgerii în Coreea după ce ar fi gustat preparatul McDonald's.

Lumea în care Michael Jackson nu a murit

Deși toți cei trei ghizi ai jurnaliștilor auziseră de Beatles și erau fanii melodiei Yellow Submarine, niciunul nu auzise de John Lennon, Ringo Starr, Paul McCartney sau George Harrison, membrii formației. Singurul artist de care auziseră era Michael Jackson, însă au avut un șoc când au au aflat de moartea artistului.

Sărăcia lucie, foametea și dictatorul

Deși capitala Coreei de Nord are o linie de metrou cu 17 stații, se zvonește că metroul nu s-ar opri decât la 3 stații. Metroul nord-coreean este unul dintre cele mai extravagante din lume, suflat cu aur și candelabre de cristal, care se găsesc și în stațiile de tren.

Un pui poate ajunge la două salarii de nord-coreean

Situația este cu atât mai ridicolă cu cât salariul mediu al unu nord-coreean este de 2000 - 3 000 de woni. Spunem salariul mediu, nu pentru că acesta ar fi reglementat printr-o lege ci, pentru că atât câștigă un nord-coreean în medie, notează dailynk.com. Prețul unui kilogram de orez este de 750 de woni, al porumbului este de aproximativ 380 de woni, în timp ce prețul uleiului poate ajunge până la 1.900 woni pe kilogram. Un pui poate ajunge și la 4.000 de woni, adică două salarii mici de nord-coreean, iar un kilogram de carne de porc costă aproximativ 3.000 de woni.

Cei mai mulți nord-coreeni își cumpără un singur rând de haine groase, din banii strânși toată vara.

Actori la metrou când vin străinii

Jurnaliștii The Sun au descoperit că, atunci când sunt anunțate vizite ale unor grupuri de turiști străini, sunt aduși actori care să umple stațiile de metrou astfel încât acestea să pară folosite.

Coreea de Nord ne amintește de Epoca de Aur

Viața nord-coreenilor este greu de înțeles pentru orice european sau american născut și crescut într-o societate de consum. Am spus, însă, că românii care au peste 30 de ani pot înțelege viața nord-coreenilor pentru că mulți dintre aceștia își amintesc atmosfera deprimantă, magazinele de stat, perioadele în care vitrinele alimentarelor erau decorate cu flori de plastic, iar curentul era oprit începând cu ora 22.00.

Românii își amintesc, unii dintre ei limpede, ce însemnau 3 ore de televizor în care erau slăvite realizările socialismului românesc. Românii își amintesc și imaginea conducătorulului din ramele tablourilor din fiecare instituție, din pozele din școli, ecranele televizoarelor.

Românii știu că toți copiii puteau să scrie Nicolae Ceaușescu din culorile costumelor lor pe stadioane înaintea meciurilor, așa cum toți nord-coreenii știu să plângă ba de bucurie, ba de fericire la moartea/ridicarea pe tron a tatălui/fiului.

Românii știu că îți trebuiau contacte la librărie ca să-l prinzi pe Marin Preda sau să poți pune mâna pe un Eliade sau chiar pe un Sartre. Românii știu ce însemna „mâncarea pe cartelă" și ciorba din „botoși" și mai știu că dintr-un pui puteai mânca o săptămâna și că nu se găsea niciodată în formă de Crispy Strips.