UPDATE VIDEO Cel 37 de morţi, în ofensiva talibanilor asupra aeroportului din Kandahar. Militarii români „sunt bine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari ai armatei afgane păzesc copmplexul aeroportuar

Cel puţin 37 de persoane - civili şi membri ai forţelor de securitate afgane - au fost ucise şi alte 35 rănite în urma atacului declanşat marţi seara de un comando de insurgenţi talibani asupra aeroportului din Kandahar. Militarii români care acţionează acolo în cadrul misiunii NATO „Resolute Support“ sunt „bine“ după cum ne-a asigurat MApN.

Cel puţin 37 de persoane - civili şi membri ai forţelor de securitate afgane - au fost ucise şi alte 35 rănite în urma atacului declanşat marţi seara de un comando de insurgenţi talibani asupra aeroportului din Kandahar, cel mai mare oraş din sudul Afganistanului, a anunţat miercuri Ministerul Apărării din Afganistan, citat de AFP şi Reuters.

Dintre cei 11 atacatori, unul singur continuă să tragă (miercuri) în forţele afgane, potrivit ministerului, care a confirmat astfel că asediul aeroportului din Kandahar a continuat şi în prima partea a zilei de miercuri. 'Nouă insurgenţi au fost ucişi, un altul rănit, iar ultimul continuă să tragă în forţele noastre', a indicat acesta într-un comunicat.

Un bilanţ anterior consemna opt morţi în urma ofensivei talibane asupra aeroportului din Kandahar.

 „Insurgenţii au reuşit să facă o spărtură pe la prima intrare în complexul aeroportuar“, a declarat Samim Khpalwak, un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Kandahar.

Talibanii au revendicat atacul, care intervine cu o zi înainte de vizita preşedintelui Ashraf Ghani în Pakistan, cu ocazia unei conferinţe regionale, vizită ce oferă speranţe cu privire la reluarea procesului de pace din Afganistan.

„Mai mulţi candidaţi la martiriu echipaţi cu arme uşoare şi grele au intrat pe aeroportul din Kandahar şi au atacat forţele invadatorului. Lupte feroce sunt în curs“, au anunţat talibanii într-un comunicat. 

"Opt persoane, printre care se află civili şi militari, au fost ucise", a declarat miercuri pentru AFP Samim Khpalwak, un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Kandahar, leagănul istoric al talibanilor.

Un comandant al armatei în Kandahar, Dawood Shah Wafadar, a anunţat la rândul său un bilanţ de 18 morţi.

Guvernul a dat asigurări miercuri că mai mulţi atacatori, al căror număr nu a fost determinat, au fost ucişi. Potrivit locuitorilor însă, care au primit ordine să rămână ascunşi în casele lor, schimburi de focuri şi explozii au continuat miercuri dimineaţa.

Acest atac lansat asupra complexului aeroportuar, ce cuprinde, în afara de o zonă civilă, o bază comună a armatei afgane şi a trupelor NATO, coincide cu vizita la Islamabad a preşedintelui Afganistanului, Ashraf Ghani. Această vizită de nivel înalt, efectuată cu ocazia unei conferinţe regionale, reprezintă o oportunitate de posibile progrese în vederea reluării discuţiilor între Kabul şi insurgenţi.

Aeroportul din oraşul Kandahar, al doilea oraş în termeni demografici din Afganistan, situat în sudul ţării, a fost atacat, marţi, de membri ai mişcării talibanilor. Qari Yousuf Ahmadi, un purtător de cuvânt al mişcării talibane, anunţa că pe teritoriul aeroportului se află un număr de atacatori kamikaze, care se luptă cu forţele de securitate afgane.

Recent, tot în Kandahar, doi atacatori kamikaze au atacat o secţie de poliţie din oraş. Potrivit autorităţilor locale, peste 50 de persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite în confruntări între facţiuni rivale ale talibanilor produse în ultimele zile în districtul Shindand (vestul Afganistanului). 

Biroul de presă al MApN a precizat pentru Adevăarul că în zona aeroporului unde a avut loc se aflau şi soldaţi români, dar toţi sunt bine. 

De la 1 ianuarie 2015, NATO continuă sprijinirea Forţelor Naţionale Afgane de Securitate şi Apărare (ANSDF) prin intermediul Misiunii „Resolute Support“ (RSM).  România participă la RSM cu până la 620 de militari, precum şi până la 50 de poliţişti şi jandarmi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul