UNICEF: Boko Haram împiedică un milion de copii să meargă la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Insurecţia grupării islamiste Boko Haram împiedică peste un milion de copii să meargă la şcoală, a acuzat Fondul ONU pentru Copii (UNICEF), subliniind că lipsa de educaţie reprezintă un teren fertil pentru radicalizare în Nigeria şi în ţările vecine, relatează AFP online.

Peste 2.000 de şcoli au fost închise în Nigeria, Camerun, Ciad şi Niger, cele patru ţări cele mai afectate de atacurile grupării, şi sute de alte instituţii au fost atacate, jefuite sau incendiate de jihadişti, potrivit UNICEF.

Preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, a dat termen armatei până la sfârşitul anului pentru a pune capăt violenţelor grupării islamiste. Chiar în caz de victorie, specialiştii subliniază că guvernul va trebui să se confrunte cu problemele sociale care decurg din lipsa de şcolarizare a unei întregi generaţii de copii.

„Cu cât mai mult copiii nu merg la şcoală, cu atât mai mult ei riscă să fie maltrataţi, răpiţi şi recrutaţi de grupurile armate“, a declarat Manuel Fontaine, director regional al UNICEF pentru Africa de Vest şi Centrală.

Rebeliunea Boko Haram şi reprimarea sa de către forţele de securitate s-a soldat cu 17.000 de morţi şi 2,6 milioane de strămutaţi din 2009.

Şcolile, elevii şi profesorii se numără printre ţintele grupării islamiste, al cărui nume înseamnă „educaţia occidentală este un păcat“ în hausa, dialectul cel mai vorbit în nordul Nigeriei, şi care are drept obiectiv crearea unui stat islamic independent.

Răpirea a 276 de liceene la Chibok pe 14 aprilie 2014 a provocat un val de indignare în lume. Aproximativ de 200 dintre ele sunt încă ostatice ale mişcării Boko Haram.

Potrivit UNICEF, unele şcoli au reuşit să-şi redeschidă porţile pe măsură ce armata nigeriană a recucerit din teritoriul pierdut, dar numeroase dintre ele sunt suprapopulate şi subechipate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești