Unei iranience i se interzice accesul la funcţia câştigată în alegeri pentru că este... „prea frumoasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranianca Nina Siakhali Moradi a câştigat în această vară una dintre funcţiile de consilier în Consiliul Local al oraşului Qazvin, fosta capitală a Persiei antice, însă conservatorii religioşi au anulat rezultatul votului din cauza faptului că politicianul de gen feminin este „prea atrăgătoare“. Conform publicaţiei Times, un oficial de rang înalt din Qazvin a declarat că „nu vrem un fotomodel la conducerea consiliului“.

Desigur, interdicţia impusă iraniencei a fost mascată de un motiv oficial, trasmis agenţiei iraniene de ştiri, Iran Wire, de către reprezentantul provinciei Qazvin în parlament. „Voturile ei au fost anulate din cauza faptul că a fost descalificată, după ce comisia de revizuire nu i-a aprobat atestatele şi calificarea. I-am comunicat de ce a fost descalificată“.

Cu toate acestea, serviciile de informaţii şi cele din domeniul juridic aprobaseră iniţial candidatura lui Moradi pentru Consiliul Local din Qazvin, aflat la 160 kilometri de Teheran.

Nina Siakhali Moradi, în vârstă de 27 de ani, a absolvit Facultatea de Arhitectură şi a candidat sub sloganul „Idei tinere pentru viitorul tinerilor“, promiţând să lupte pentru îmbunăţirea drepturilor femeilor şi tinerilor.

În timpul campaniei sale, grupurile conservatoare s-au plâns de afişele „vulgare şi anti-religioase“ care o înfăţişau, relatează Times, adăugând că motivul descalificării sale este faptul că „nu urma normele islamice“. Totuşi, Moradi poartă chadorul tradiţional, inclusiv în pozele de pe afişul său, urmând tradiţia conservator-islamică.

Nina Moradi, care nu face parte din niciun partid politic, a devenit foarte simpatizată de tinerii iranieni în timpul campaniei, primind 10.000 de voturi, suficient cât să câştige cursa electorală. Ceilalţi oficiali nu o creditau cu prea multe şanse de câştig şi au fost surprinşi de rezultatul alegerilor, invocând motivaţia vagă a „codului islamic al demnităţii“, pentru a-i interzice accesul la funcţie.

Moradi a declarat mass mediei locale: „Aproape 10.000 de oameni m-au votat şi bazându-ne pe acest lucru trebuie să fiu membru al Consiliului Local din Qazvin“.

Situaţia apare la scurt timp după ce noul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, a promis să lupte pentru drepturile civile ale femeilor. „Femeile muncesc dar nu beneficiază de aceleaşi drepturi“ declarase Rohani într-o dezbatere electorală. „Voi forma un minister pentru problemele femeilor pentru a le înapoia drepturile de care trebuie să se bucure“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort