Un vulcan din Indonezia a erupt violent. Autoritățile se tem pentru siguranța cetățenilor VIDEO

0
Publicat:

Vulcanul Marapi din Indonezia a început să erupă miercuri, 15 decembrie, azvârlind nori de cenuşă până la o înălţime de jumătate de kilometru, a anunţat agenţia de vulcanologie din această ţară, la o săptămână după ce erupţiile au ucis 23 de excursionişti, informează Reuters, conform Agerpres.

Marapi, cu o altitudine de 2.891 de metri, unul dintre cei mai activi vulcani din Sumatra, a erupt aproximativ la ora locală 6:00 (23:00 GMT) miercuri dimineaţă şi din nou la prânz, a precizat Hendra Gunawan, şeful agenţiei de vulcanologie.

Erupţia, a adăugate el, a fost una relativ minoră având în vedere activitatea recentă, dar alerta în ceea ce priveşte vulcanul este menţinută la nivelul al doilea.

Potrivit unor înregistrări video consultate de Reuters, nori mari de cenuşă se ridicau din craterul vulcanului Marapi, în timp ce locuitorii, aflat la o distanţă de siguranţă, îşi continuau activităţile zilnice.

Erupție Vulcan, Indonezia. Foto: Profimedia

Autorităţile locale au interzis escaladarea vulcanului după ce erupţia de săptămâna trecută a făcut cele mai multe victime din 1979, când 60 de persoane şi-au pierdut viaţa

Indonezia este situată pe "Cercul de Foc" al Pacificului, unde convergenţa plăcilor continentale provoacă o activitate vulcanică şi seismică semnificativă. Ţara numără peste 140 de vulcani activi şi are cea mai numeroasă populaţie la nivel global care trăieşte în apropierea unui vulcan, 8,6 milioane dintre rezidenţii săi se află la o distanţă mai mică de 10 kilometri de un vulcan.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein