O erupție vulcanică din Sumatra a dus la pierderea vieții a cel puțin 11 persoane

0
Publicat:

Erupția unui vulcan din vestul Indoneziei a dus la pierderea vieții a cel puțin 11 excursioniști, potrivit unui oficial din serviciile de salvare pentru AFP, scrie Agerpres.

Vulcan Merapi FOTO: Shutterstock (Arhivă)
Vulcan Merapi FOTO: Shutterstock (Arhivă)

„Sunt 26 de persoane care nu au fost evacuate, am găsit 14, trei au fost găsite în viaţă şi 11 fără viaţă”, a declarat Abdul Malik, şeful agenţiei de căutare şi salvare din Padang, a doua zi după erupţie.

Vulcanul Merapi a început să erupă duminică, la ora locală 14:54.

Abdul Malik a spus că, în total, 75 de drumeţi se aflau pe munte începând de sâmbătă iar salvatorii încearcă să facă un bilanţ. În prezent, 12 persoane sunt încă date dispărute, iar 49 au coborât de pe munte, unii fiind transportaţi la spital.

Cenușa vulcanică a s-a ridicat până 3.000 de metri deasupra vârfului muntelui, a declarat duminică Hendra Gunawan, şeful Centrului Indonezian pentru Vulcanologie şi Riscuri Geologice.

Forțele de salvare au intervenit toată noaptea pentru a ajuta drumeţii să ajungă în siguranţă, a declarat agenţia de conservare a resurselor naturale din Sumatra de Vest. Unii au suferit arsuri din cauza căldurii intense şi au fost necesitat spitalizare. Răniţii sunt cei care s-au apropiat de gura vulcanului, potrivit sursei citate.

Vulcanul Merapi, cu o înălţime de 2.891 de metri şi al cărui nume înseamnă "munte de foc", este cel mai activ vulcan din Sumatra. Potrivit autorităţilor, vulcanul este la al treilea nivel de alertă, pe o scară de la unu la patru.

Autorităţile au impus o zonă de excludere de trei kilometri în jurul craterului vulcanului Merapi.

Indonezia se află pe Centura de Foc a Pacificului, unde întâlnirea plăcilor continentale provoacă adesea o activitate vulcanică şi seismică semnificativă. Indonezia are aproape 130 de vulcani activi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite