Un templu budist din India a suferit un „atac terorist”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai respectate temple budiste din estul Indiei a fost zdruncinat duminică dimineaţă de o serie de explozii pe care autorităţile le-au atribuit unui atac terorist, informează cotidianul „The New York Times”. Două persoane au fost rănite, potrivit primelor informaţii.

Templul budist Mahabodhi din complexul religios Bodh Gaya are daune minime în urma exploziilor petrecute duminică dimineaţa. Situl budist este vizitat de pelerini din toată lumea.

Locaşul sfânt a fost construit în secolul cinci sau şase şi se află în apropierea unui vechi smochin sacru pentru indieni, unde se crede că Buddha a avut revelaţia divină. „Au existat câteva pagube la scările din apropierea smochinului sfânt şi unele ferestre au fost sparte”, a spus Bhikshu Chalinda, liderul călugărilor din templu.

Secretarul de Stat din India, Anil Goswami, a susţinut că explozia ar fi un atac terorist, deşi anchetatorii nu au identificat până în prezent niciun suspect şi nu au găsit niciun motiv care să justifice incidentul. Potrivit presei locale, oficialul a amintit escaladarea tensiunilor cauzate de conflictul etnic din ţara vecină Myanmar, între budişti şi musulmani, şi a cerut suplimentarea măsurilor de securitate în temple şi în aşezările tibetane.

Mai mult, Goswami le-a spus jurnaliştilor că au avut loc patru explozii în interiorul complexului de temple. Trei deflagraţii au zguduit o mănăstire din apropiere de Bodh Gaya, iar o bombă a explodat lângă o statuie a lui Buddha. Au mai existat alte două bombe, însă acestea au fost dezamorsate.

Autorităţile indiene au mai avertizat în trecut că templul Mahabodhi ar putea deveni o ţintă a grupurilor teroriste. În octombrie anul trecut, un şef de poliţie din capitala New Delhi a spus că mai mulţi suspecţi terorişti au dezvăluit că au vizitat în repetate rânduri templele pentru a pune la punct un plan de atac.

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent