Un şobolan perturbă zborurile companiei aeriene naţionale din Sri Lanka, aflată în dificultate

0
Publicat:

Compania aeriană naţională din Sri Lanka a anunţat marţi că un şobolan a ţinut la sol timp de trei zile unul dintre avioanele sale Airbus. Evenimentul a provocat întârzierea mai multor zboruri şi a suscitat îngrijorări legate de imaginea oferită viitorilor investitori care ar trebui să salveze compania, informează AFP.

Avion FOTO Pixabay

Rozătorul a fost reperat joi într-o aeronavă aparţinând SriLankan Airlines, care urma să decoleze din oraşul pakistanez Lahore, compania fiind nevoită să verifice cu atenţie dacă nu cumva acesta a ros componente esenţiale ale aeronavei, anunță Agerpres.

Potrivit unui responsabil al companiei aeriene, avionul şi-a reluat între timp cursele, însă întârzierea a perturbat programul, afectând alte zboruri.

"Avionul a fost blocat la sol timp de trei zile în Colombo şi nu a putut zbura fără ca SriLankan Airlines să se asigure că şobolanul a fost găsit", a declarat responsabilul. El a precizat că rozătorul a fost găsit mort.

Compania aeriană, ale cărei pierderi acumulate se apropiau de 1,8 miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie a anului trecut, nu dispune de bani pentru a plăti revizia obligatorie a motoarelor, care a ţinut la sol timp de mai bine de un an trei dintre cele 23 de avioane din flota sa.

Guverne succesive nu au reuşit să vândă SriLankan Airlines, unul dintre ele reducând chiar, fără succes, preţul la valoarea simbolică de un dolar.

Ministrul Aviaţiei, Nimal Siripala de Silva, a declarat reporterilor că şobolanul clandestin riscă să sperie "puţinii investitori" încă interesaţi.

Compania este una dintre acele întreprinderi de stat considerate o povară pentru bugetul ţării de către Fondul Monetar Internaţional, care a salvat Sri Lanka în 2023 cu un împrumut de 2,9 miliarde de dolari acordat pe o perioadă de patru ani.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online