Un nou proces pentru fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak. FOTO: Reuters

Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, va fi judecat împreună cu doi dintre fii săi pentru un nou caz de deturnare de fonduri publice, au declarat astăzi surse judiciare, citate de agenţia de ştiri AFP.

Fostul lider de la Cairo este acuzat că împreună fii săi, Gamal şi Alaa, a delapidat 125 de milioane de lire egiptene (aproximativ 13.5 milioane de euro) din bugetul executivului.

Potrivit anchetei judiciare, alte patru persoane au fost acuzate în acest caz, deoarece i-au ajutat pe membrii familiei Mubarak să cumpere proprietăţi private prin deturnarea fondurilor din cadrul Ministerului Locuinţelor.

Hosni Mubarak trebuie să apară în faţa instanţei, alături de fostul său ministru de Interne, Habib el-Adli, şi alte şase persoane, pentru „complicitate la crime” împotriva manifestanţilor care l-au înlăturat în 2011.

În primul proces care a avut loc în iunie 2012, fostul preşedinte egiptean a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Acesta a făcut apel la Curtea de Casaţie din Egipt, care a decis desfăşurarea unui nou proces.

Materiale pe aceeaşi temă:

Procesul lui Hosni Mubarak pentru implicare în acte de reprimare a fost amânat

Procesul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak pentru complicitate la uciderea manifestanţilor în cursul revoltei din 2011, reluat duminică, în prezenţa inculpatului, a fost amânat până pe 14 septembrie.

Vechiul Faraon se întoarce. Mubarak, transferat din închisoare la un spital militar

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost transferat cu un elicopter medical de la închisoarea Tora la un spitalul militar Maadi, din Cairo, unde rămâne în stare de detenţie, anunţă Ministerul egiptean de Interne.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort