Un indonezian şi-a vândut pe Facebook bebeluşul de 11 luni şi a băgat banii în jocuri de noroc online

0
Publicat:

Caz incredibil în Indonezia, unde un bărbat şi-a vândut bebeluşul de 11 luni pe Facebook, iar apoi a cheltuit banii la jocuri de noroc online. Şi tatăl şi cumpărătorii au fost arestaţi.

Tatăl şi-a vândut bebeluşul pentru aproximativ 100 de dolari. Foto arhivă

Pentru că avea datorii, bărbatul în vârstă de 36 de ani, al cărui nume nu a fost dezvăluit, ci doar iniţialele, R.A., şi-a pus bebeluşul de doar 11 luni la vânzare pe Facebook. Grav este faptul că a găsit imediat cumpărători, care în schimbul copilului i-au oferit doar 15 milioane de rupii indoneziene, echivalentul a mai puţin de 100 de dolari.

Totul a ieşit la iveală atunci când soţia sa a revenit acasă în Tangerang, Jakarta de Vest, și nu și-a mai găsit copilul. Presat de aceasta să spună ce s-a întâmplat cu bebeluşul, tatăl a mărturisit în cele din urmă că l-a vândut pentru a acoperi o parte din datorii, dar că, odată intrat în posesia banilor, i-a cheltuit la jocuri de noroc online.

Disperată, mama bebeluşului l-a obligat să meargă şi să-şi recunoască fapta la poliţie, unde şi ea a depus o plângere şi a solicitat ajutorul autorităţilor pentru recuperarea copilului.

Șeful poliției metropolitane din orașul Tangerang a declarat că s-a reuşit identificarea cumpărătorilor şi recuperarea bebeluşului, iar aceştia, ca şi tatăl, au fost arestaţi. Mai mult, poliţiştii bănuiesc faptul că cei doi cumpărători fac parte dintr-o reţea rețea de trafic de persoane, o infracțiune care în Indonezia se pedepsește cu până la 15 ani de închisoare și cu o amendă de 600 de milioane de rupii (aproximativ 30.000 de dolari).

Acest nou caz se întâmplă la doar câteva săptămâni după ce poliția a descoperit o rețea de trafic de copii în Depok, un oraș la sud de Jakarta, unde a arestat opt persoane implicate în comerțul online cu copii, scrie DailyMail.

Arya Perdan, polițistul șef al orașului, a declarat că minorii erau listaţi pe Facebook și erau vânduți la prețuri cuprinse între 10 și 15 milioane de rupii indoneziene (între 650 și 1000 de dolari). Copiii erau apoi duși în Bali, unde erau revânduți pentru un preț de până la 45 de milioane de rupii (în jur de 3.000 de dolari).

Aproape 60% din victimele traficului de persoane din întreaga lume provin din regiunea Asia-Pacific, sudul și sud-estul Asiei fiind considerate centre-cheie pentru furnizarea de victime, potrivit unui raport al organizaţiilor de protecţie a drepturilor omului.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată