Un băieţel de 4 ani și-a salvat mama cu un apel la ambulanță: „Sunt doar un erou, nu un supererou” VIDEO

0
Publicat:

Un băieţel în vârstă de patru ani din Australia şi-a salvat mama dintr-o situaţie de urgenţă medicală sunând la ambulanţă, la doar o zi după ce ea l-a învăţat cum să cheme salvarea, conform BBC.

Monty Cocker a primit un certificat de apreciere Foto: Facebook/ Ambulance Tasmania

Întâmplarea a avut loc pe 27 august, când Monty Cocker a format numărul naţional de urgenţă - 000, şi le-a spus operatorilor: ”Mami a căzut”.

Băiețelul a oferit apoi informațiile necesare și în timp ce un echipaj se îndrepta spre casa lui, el a așteptat cuminte alături de câinele său sosirea paramedicilor.

Când am ajuns la adresă, el era la fereastră... ne făcea cu mâna”, a spus paramedicul Mark Small.

În casă, Monty a ajutat apoi, calm, echipajul ambulanţei să îşi dea seama că mama lui, Wendy, suferise o criză.

Gândirea lui rapidă a făcut o diferenţă enormă, a mai spus Smalls.

Mai ales dacă te loveşti la cap când cazi sau ai o criză prelungită, poate deveni destul de grav”, a mai spus el.

Marți, paramedicii s-au întors la casa băiețelului din Launceston, Tasmania, pentru a-i înmâna un certificat de apreciere.

Se pare că Monty este și foarte modest. Mama băiatului, care este la rândul ei asistentă medicală, le-a spus reporterilor că fiul ei deși știa că a făcut un lucru bun, şi-a minimalizat rolul, spunându-le prietenilor de la grădiniţă că ceea ce el a făcut la cei patru anișori a fost fost ”uşor” pentru el.

Iar când ”bunica lui a venit şi a spus: «Unde este super-eroul»?”, el a răspuns: ”O nu, nu sunt un super-erou. Sunt doar un erou”.

În după-amiaza dinaintea incidentului, Wendy îi explicase fiului său cum să cheme o ambulanţă folosind un telefon blocat şi unul deblocat. Ea nu se aştepta însă că băiatul va trebui să folosească aceste noi informații atât de curând.

Ea a spus că îşi aminteşte doar că nu se simţea bine şi că a încercat să-şi sune soţul.

Mi-am revenit şi totul se întâmpla, ambulanţa era acolo. (Sunt) atât de mândră de el... cu siguranţă a fost eroul zilei”, a adăugat mama băieţelului.

Sunt paramedic de 13 ani şi am avut copii mai mari care au chemat o ambulanţă, dar niciodată, niciodată un copil de patru ani”, a mai spus Smalls.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?