Un avion-cisternă s-a prăbuşit în Australia în timp ce stingea incendiile. Trei oameni au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avioanele cisternă au sarcina de a stinge focul

Un avion-cisternă s-a prăbuşit în timpul unei operaţiuni de stingere a incendiilor din Australia, existând trei victime ce alcătuiau echipajul avionului.

Oficialii au pierdut contactul cu avionul C-130 Hercules cu puţin înainte de ora locală 13:30 joi.

Nu se cunoaşte încă cauza prăbuşirii în Munţii Snowy din statul New South Wales (NSW). Victimele erau rezidenţi americani.

Peste 80 de incendii fac ravagii în întregul stat din cauza temperaturilor calde şi a vântului au revenit.

Avionul s-a prăbuşit într-o zonă aflată la sud de capitala Australiei, Canberra, a declarat Serviciul de Pompieri Rurale din New South Wales.

"Rapoartele de teren sunt că avionul a coborât şi s-a prăbuşit ", a spus comisarul Shane Fitzsimmons.

Prim-ministrul australian Scott Morrison şi premierul NSW Gladys Berejiklian şi-au exprimat condoleanţele pentru familiile pompierilor.

"Astăzi se demonstrează din nou că sezonul de incendii este departe de a se termina", a declarat, joi, Berejiklian jurnaliştilor. Incendiile din sudul Australiei sunt de aşteptat să crească în februarie şi să continue în aprilie.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu