Un an îndoliat pentru jurnalişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2012 a fost unul tragic pentru jurnalişti, potrivit cotidianului francez Le Monde şi a stabilit un record trist : 119 dintre ei au fost ucişi în timp ce se aflau pe teren, fiind depăşit bilanţul precedent, înregistrat în 2009, de 110 morţi.

Datele au fost oferite de către Institutul internaţional de presă, iar bilanţul este realizat anual, începând din 1997. Potrivit Institutului, conflictul din Siria a făcut 36 de morţi printre jurnalişti, unii dintre aceştia decedând din cauza torturilor la care au fost supuşi.

Somalia este pe locul al doilea în topul celor mai periculoase ţări pentru jurnalişti: 16 dintre ei au pierit în atacuri, iar autorii acestor crime nu au fost daţi pe mâna justiţiei. Potrivit Institutului, “perpetuarea acestei culturi a lipsei de sancţiuni încurajează noi atacuri”.

Pe continentul american, Mexicul este cea mai periculoasă ţară, şapte jurnalişti fiind asasinaţi aici. Războiul dintre bandele de traficanţi de droguri nu îi cruţă, comentează Le Monde, pe aceia care le investighează  afacerile ilegale.

“Uciderea jurnaliştilor este forma ultimă, inumană şi înspăimântătoare de cenzură”, arată directorul adjunct al Institutului, Anthony Mils.

Pe 23 noiembrie este comemorat masacrul a 32 de jurnalişti, în Filipine, care au fost asasinaţi de fiul unui guvernator local şi de partizanii săi, în 2009. Imunitatea de care se bucură unii ucigaşi este, potrivit Institutului, “inima problemei în eforturile pentru a pune capăt atacurilor asupra jurnaliştilor”.  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete