Ucraina şi Rusia au semnat acordul privind deblocarea exporturilor de cereale prin Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina şi Rusia au ajuns la un acord privind exportul de cereale FOTO EPA-EFE

Rusia şi Turcia au ajuns la un acord privind reluarea exporturilor de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră, a anunţat vineri secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Acordul este semnat la Istanbul.

Acordul este semnat separat de Ucraina şi Rusia cu ONU şi Turcia şi priveşte exportul a circa 20 de milioane de tone de cereale ucrainene.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lăudat efortul de mediere al Turciei care a fost esenţial pentru a se ajunge un acord de deblocare a transporturilor de cereale după blocada Rusiei în Marea Neagră, în contextul războiului declanşat de Moscova în Ucraina. El a numit acordul un „far al speranţei”.

„Mulţumesc foarte mult reprezentanţilor Federaţiei Ruse şi Ucrainei. Aţi depăşit obstacolele şi aţi lăsat deoparte neînţelegerile pentru a deschide calea unei iniţiative care să servească interesele comune ale tuturor.

Promovarea bunăstării umanităţii a fost forţa motrice a acestor discuţii. Întrebarea nu a fost ce este bine pentru o parte sau pentru cealaltă. S-a pus accent pe ceea ce contează cel mai mult pentru oamenii din întreaga lume ...acesta este un acord pentru lume. Va aduce alinare pentru ţările în curs de dezvoltare aflate în pragul falimentului şi pentru persoanele cele mai vulnerabile aflate la limita foametei şi va contribui la stabilizarea preţurilor la alimente la nivel mondial”, a spus el, adăugând că ”nu a fost încheiat uşor” de la primele negocieri, începute în luna aprilie.

Guterres a spus că un astfel de acord între două ţări angajate „într-un conflict sângeros” este „fără precedent” şi va contribui la stabilizarea preţurilor globale la alimente, care erau deja la niveluri record şi înainte de război”: „În mod concret, iniţiativa pe care tocmai am semnat-o deschide calea pentru volume semnificative de exporturi comerciale de alimente din trei porturi cheie ucrainene din Marea Neagră – Odesa, Cernomorsk şi Yuzhny. Expedierea stocurilor de cereale şi alimente pe pieţele mondiale va contribui la reducerea decalajului global în aprovizionarea cu alimente şi la reducerea presiunii asupra preţurilor”.

Guterres a subliniat rolul esenţial pe care îl va avea Turcia în implementarea acordului.

El a spus că se bazează pe Turcia pentru a avea un rol vital în viitor şi promite angajamentul deplin al ONU pentru a asigura succesul acordului.

 

„Suntem mândri să fim esenţiali în ce priveşte o iniţiativă care va juca un rol major în soluţionarea crizei alimentare globale care a fost pe ordinea de zi mult timp”, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în cadrul ceremoniei de semnare a acordului.

Acordul de astăzi va contribui la securitatea alimentară şi la controlul inflaţiei în întreaga lume, adaugă el.

Acordul prevede tranzitul grânelor şi produselor esenţiale precum uleiul de floarea soarelui din trei porturi ucrainene, inclusiv Odesa. De asemenea, vor trece în siguranţă şi exporturile ruseşti de  îngrăşăminte. Primele transporturi ar putea avea loc începând de sâmbătă.

Acordul prevede următoarele:

Personal turc, ucrainean şi al ONU vor monitoriza încărcarea cerealelor pe navele din porturile ucrainene, iar acestea vor urma o rută prestabilită prin Marea Neagră.

Navele ucrainene vor ghida navele comerciale  pentru a ocoli zonele minate din jurul coastei, folosind o hartă a canalelor sigure furnizată de partea ucraineană.

Navele ce vor traversa Marea Neagră spre strâmtoarea Bosfor vor fi monitorizate îndeaproape de un centru comun de coordonare din Istanbul, format din reprezentanţi ai ONU, Ucrainei, Rusiei şi Turciei.

Navele care intră în Ucraina vor fi inspectate sub supravegherea acestui centru pentru a verifica că nu au la bord arme sau obiecte care ar putea fi folosite pentru a ataca partea ucraineană.

Părţile rusă şi ucraineană au convenit să nu atace navele comerciale şi nici porturile implicate în iniţiativa de a transporta cereale vitale, în timp ce supravegehtorii ONU şi turci vor fi prezenţi în porturile ucrainene pentru a delimita zonele protejate de acord.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani