Turcia a lansat operaţiunea „ramura de măslin“ în nordul Siriei, cu „binecuvântarea“ Rusiei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turcia a lansat sâmbătă o ofensivă terestră şi aeriană în nordul Siriei împotriva unor miliţii kurde pe care le consideră organizaţii teroriste.  Aceleaşi miliţii ar urma să conducă o forţă aliată, sprijinită de Statele Unite, care să prevină reîntoarcerea jihadiştilor ISIS în regiune. YPG (unităţile de apărare ale poporului kurd) au anunţat că forţele militare ale Turciei au tras peste 70 de proiectile asupra satelor kurde din regiunea Afrin.

Operaţiunea, numită „Ramură de măslin“, a început la 14.00 GMT (17.00 ora României) , a anunţat armata turcă. Printre ţinte se numără şi aeroportul militar din Minnigh, potrivit agenţiei turce Anadolu, care subliniază că în total 108 ţinte au fost atinse . Un oficial kurd a declarat că avioane de luptă turceşti au lovit zone rezidenţiale din Afrin.

„Operaţiune brutală“

Subdiviziunule forţelor armate ale Turciei şi detaşamentele Armatei Libere Siriene au pus stăpânire pe o zonă de 5 km de-a lungul frontierei de Nord a Siriei, comunică agenţia Anadolu.

Conform aceleeaşi surse, ofensiva transfrontalieră nu a întămpinat ”o împotrivire crâncenă” din partea inamicului.

Anterior s-a semnalat că formaţiunile paramilitare ale kurzilor se retrag spre sud.

Ankara efectuează invazia cu trupe blindate, comandouri şi infanterie.  Marele Stat Major al Armatei turce a informat că au fost lovite decisiv 153 de ţinte, între care depozite de armament şi adăposturi ale formaţiunilor paramilitare inamice.

Scopul declarat al invaziei este de "a sprijini Armata Liberă Siriană în acţiunile militare împotriva kurzilor".

Mediile de informare transmit că ofensiva turcilor nu întâlneşte obstacole serioase, forţele de autoapărare ale kurzilor se retrag în adâncul ţării.

Zece persoane, în cea mai mare parte civili, au fost ucise în bombardamentele turceşti , a declarat un purtător de cuvânt al miliţiei kurde care controlează regiuneaşi care a denunţat operaţiunea ca fiind una „brutală“. Ankara consideră YPG – care are o alianţă cu SUA în lupta împotriva jihadiştilor Statului Islamic – ca fiind o extensie a rebelilor kuzi care luptă împotriva Turciei.

Acţiunea militară a Turciei riscă să inflameze relaţia cu Statele Unite, într-un moment în care dialogul dintre cele două ţări se află la un punct de cotitură, subliniază The Guardian.

Rusia  şi-a retras militarii din zonă

Moscova şi-a retras militarii din regiune, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării. “Comandamentul forţelor ruse din Siria a luat măsuri pentru a asigura securitatea militarilor ruşi desfăşuraţi în zona Afrin”, a afirmat ministerul într-un comunicat, precizând că trupele au fost retrase către zona “de detensionare” Tall Rifaat.

Aceste măsuri au fost luate “pentru a împiedica posibile provocări şi pentru a exclude orice ameninţare la viaţa militarilor ruşi”, potrivit aceleiaşi surse.

Rusia a intervenit militar în Siria din septembrie 2015 în sprijinul forţelor regimului de la Damasc şi împotriva jihadiştilor Statului Islamic.

Analistii consideră că nici o ofensivă majoră nu putea fi lansată în Siria fără aprobarea Rusiei. Şeful armatei turce, generalul Hulusi Akar, şi cel al serviciilor secrete , Hakan Fridan, au fost la Moscova, joi, pentru discuţii.

Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat sâmbătă că ţara sa l-a informat în scris pe preşedintele sirian Bashar al-Assad despre ofensivă , dar regimul de la Damasc a negat, denunţând „agresiunea brutală de la Afrin“ a Turciei. Marea Britanie consideră că Turcia are un „interes legitim“ în asigurarea securităţii frontierelor sale.

Între timp, la Moscoa s-a anunţat că pe 30 ianuarie va avea loc la Soci Congresul dialogului naţional sirian. Organizat de Rusia, Turcia şi Iran, Congresul are drept scop să aducă la masa negocierilor opoziţia siriană şi regimul de la Damasc.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor