Tsipras îi dă replica Angelei Merkel: Nu Merkel decide cu privire la un referendum în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul stângii radicale elene Syriza, Alexis Tsipras, a declarat luni, la Paris, că nu cancelarului german Angela Merkel îi revine sarcina de a decide cu privire la organizarea unui referendum în Grecia, relatează AFP.

„Grecia este o ţară suverană . Nu doamnei Merkel îi revine sarcina de a decide dacă vom merge spre un referendum sau nu", a declarat Tsipras, cu prilejul unei conferinţe de presă comune cu Jean-Luc Mélenchon, şeful Frontului de stânga, mişcarea stângii radicale franceze.

„Nu există nimic de negociat în memorandum (planul de austeritate al UE, FMI şi BCE pentru Grecia) pentru că nu negociem cu infernul", a mai afirmat Tsipras. „Ceea ce e de discutat nu este memorandumul, ci datoria publică", a insistat el.

Luni, purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Georg Streiter a dezminţit din nou că Angela Merkel ar fi sugerat organizarea unui referendum asupra monedei euro în Grecia, subliniind că şeful guvernului german nu este dispus „să furnizeze ingrediente bucătăriei politice" greceşti.

Potrivit sondajelor, Syriza îşi va disputa cu Noua democraţie, formaţiune de dreapta, primul loc în noile alegerile legislative anticipate, prevăzute pentru 17 iunie.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."