Teroristul ISIS-K, ucis în urma unui atac cu dronă lansat de armata SUA, avea legătură cu posibile noi atacuri la aeroportul din Kabul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozie aeroport Kabul FOTO Twitter

Teroristul ISIS-K ucis sâmbătă într-un atac cu dronă avea "legătură cu posibile atacuri viitoare la aeroport", a declarat un oficial american din domeniul apărării pentru CNN.

Statele Unite l-au localizat şi aveau "suficiente informaţii" pentru a declanşa lovitura, a spus oficialul, adăugând că individul era "o entitate cunoscută", fără să fie considerat un important lider operativ al grupării ISIS-K. 

Un alt oficial a dezvăluit că el se afla într-un imobil din zona Jalalabad, potrivit CNN, iar informaţiile primite după atacul terorist de la aeroportul din Kabul au justificat lovitura. Sursa a precizat că imobilul a fost supravegheat până când soţia şi copiii celui vizat au plecat de acasă şi apoi a fost lansat atacul cu dronă. 

Potrivit Comandamentului Central al Statelor Unite, nu există informaţii privind victime civile ale atacului. Un jurnalist afgan care a vizitat scena atacului a spus că drona a distrus o casă în apropiere de Jalalabad, în estul Afghanistanului, iar în fotografiile pe care le-a arătat jurnaliştilor CNN se vede un vehicul mic lângă imobil, care a suferit daune majore, dar şi urme de schije în vecinătate.

ISIS-K a revendicat a revendicat atacul de la aeroportul din Kabul, dar nu a oferit nicio dovadă în acest sens, potrivit sursei citate. Şi Statele unite consideră că cel mai probabil gruparea ISIS-K se află în spatele atacului.

Armata SUA a desfăşurat un atac cu dronă în estul Afganistanului împotriva unui membru al ISIS-K, organizaţia teroristă suspectată că ar fi în spatele atentatului de joi de la aeroportul din Kabul.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată