Temperaturi record de 54 de grade Celsius în Australia. Poate corpul să reziste?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine realizată pe 8 ianuarie cu incendiul care afectează New South Wales, cel mai populat stat din Australia FOTO AFP

Australia se confruntă cu unul dintre cele mai puternice valuri de căldură de până acum. De altfel, atât de mult au crescut temperaturile, încât meteorologii au fost nevoiţi să introducă o nouă culoare pe harta temperaturilor (mov), care va corespunde temperaturilor care depăşesc 50 de grade Celsius.

Temperaturile fără precedent au cauzat numeroase incendii de vegetaţie, care au pus în pericol vieţile oamenilor. În plus, şi trupul este supus unui stres din cauza căldurilor neobişnuit de ridicate.

Corpul funcţionează cel mai bine pe o scară a temperaturii corporale cuprinse între -36 de grade Celsius şi 37,5 grade Celsius şi elimină căldura în principal prin transpiraţie, însă şi prin respiraţie sau prin creşterea bătăilor inimii.

Cu cât afară este mai cald şi mai multă umezeală, cu atât mai mult corpul trebuie să transpire, ceea ce creşte riscul de deshidratare. Atunci când temperaturile cresc neobişnuit de tare, corpul nostru începe să depună eforturi pentru a se răci, iar atunci putem experimenta episoade de oboseală, crampe sau riscăm un atac provocat de căldură, scrie BBC. Acesta din urmă poate afecta organele vitale şi poate conduce chiar şi la moarte dacă persoana afectată nu primeşte îngrijiri medicale.

Ce temperatură este prea ridicată pentru corpul nostru

Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că temperatura optimă pentru organism trebuie să fie cuprinsă între 18 şi 24 de grade Celsius. Cu cât este mai cald, cu atât cresc şi riscurile, în funcţie de mediul cu care este obişnuit corpul. Deloc surprinzător, oamenii ce provin din ţările cu temperaturi ridicate au tendinţa de a funcţiona mai bine atunci când se confruntă cu călduri mari.

Măsuri de precauţie

Pe durata acestor valuri de căldură, oamenii sunt sfătuiţi să consume foarte multe lichide, să evite activităţile extenuante, să caute zone răcoroase şi să se îmbrace subţire şi în culori deschise. Bătrânii, bebeluşii, copiii şi femeile însărcinate sunt mai sensibili la temperaturile extreme, la fel şi cei care suferă de afecţiuni cardiace sau au probleme respiratorii.

Cercetările au arătat că atunci când temperatura atinge 35 de grade Celsius şi există un nivel ridicat de umiditate, sănătatea este pusă în pericol.  Odată ce sunt atinse 40 de grade Celsius, poate fi periculos chiar dacă nivel umidităţii este scăzut. La 50 de grade Celsius, riscurile sunt şi mai mari.

„În astfel de circumstanţe, cel mai important lucru pe care trebuie să-l faceţi este să mergeţi undeva unde există aer condiţionat sau unde temperatura este mai scăzută“, spune Virginia Murray de la Agenţia americană de Protejare a Sănătăţii.

Iar atunci când oamenii nu se pot pune la adăpost, istoria sugerează că temperaturile caniculare provoacă moartea. Se estimează că valul european de căldură din 2003, când ne-am confruntat cu una dintre cele mai călduroase veri din 1500, a cauzat moartea a peste 70.000 de persoane pe întreg continentul.

În Statele Unite, vara din 1998 a provocat decesul a peste 10.000 de oameni.

De fapt, dintre toate dezastrele naturale, temperaturile extreme sunt cele mai periculoase, provocând moartea mai multor persoane decât în urma unor inundaţii, cutremure sau tornade, scrie BBC.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată