Tânăr ars de viu într-o piață din Mexic pentru că a furat un vehicul

0
Publicat:

Un tânăr de 26 de ani acuzat că a furat un vehicul a fost ars de viu în piaţa principală a unui mic oraş din statul Chiapas, în sudul Mexicului, o ţară unde cazurile de justiţie populară sunt numeroase în fiecare an, relatează AFP.

Trupul bărbatului a fost găsit de autorităţi

Biroul procurorului statului Chiapas a anunţat deschiderea unei anchete privind uciderea acestui individ, joi, la Santiago El Pinar, unde trăieşte o comunitate indigenă, conform Agerpres.

Trupul bărbatului a fost găsit de autorităţi cu arsuri grave, a precizat procuratura.

Cu o săptămână înainte, cinci tineri, şi ei acuzaţi de furt, au stat câteva ore atârnaţi în pielea goală de panouri de baschet înainte de a fi salvaţi în oraşul Tsetsal de Huixtan, de asemenea în statul Chiapas.

Mexicul se confruntă în fiecare an cu sute de linşări sau tentative de execuţii extrajudiciare în fiecare an, dintre care 42 de crime şi 279 de tentative în 2021, potrivit ONG-ului Common Cause.

Potrivit experţilor, fenomenul se datorează parţial percepţiei larg răspândite de impunitate într-o ţară afectată de criminalitate, mai scrie AFP.

Mai multe pentru tine:
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă