Talibanii iau parte la Summitul de Securitate de la Moscova, după ce Kremlinul i-a șters din lista cu organizaţii teroriste

0
Publicat:

Mişcarea talibanilor participă în premieră la Summitul Internaţional de Securitate de la Moscova, după ce Rusia a decis retragerea talibanilor de pe lista sa cu organizaţii teroriste, a declarat joi secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, fostul ministru al apărării Serghei Şoigu.

Guvernul condus de talibani nu a fost recunoscut oficial deocamdată de nicio ţară. FOTO Getty Images

„Acest pas va deschide calea stabilirii unor relaţii de asociere cu Afganistanul în interesul popoarelor rus şi afgan", a spus oficialul rus la o reuniune cu reprezentanţi ai ţărilor Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), la care au asistat în calitate de observatori membri ai mişcării talibanilor afgani, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Pe 17 aprilie, Curtea Supremă a Rusiei a validat retragerea talibanilor de pe lista Rusiei cu organizaţii teroriste, o măsură simbolică menită să consolideze relaţiile dintre Moscova şi regimul de Kabul care este izolat pe scena internaţională.

Scoterea talibanilor din lista organizațiilor teroriste permite„abordarea reluării activităţii grupului de contact OCS-Afganistan”, a mai afirmat Serghei Şoigu, care a efectuat în decembrie o vizită la Kabul.

Rusia a înscris talibanii pe lista sa cu organizaţii teroriste în anul 2003, deşi a primit reprezentanţi ai acestora de mai multe ori înainte ca talibanii să preia puterea la Kabul în august 2021, după care Statele Unite s-au văzut nevoite să-şi retragă ultimele trupe din Afganistan.

Țările care menţin de facto relaţii diplomatice cu autorităţile afgane

De atunci, delegaţii ale talibanilor au venit în diferite ocazii la Moscova şi au participat acolo la conferinţe pe tema soluţionării conflictelor din Afganistan.

Deși guvernul condus de talibani nu a fost recunoscut oficial deocamdată de nicio ţară, în special din cauza situaţiei dezastruoase a drepturilor femeilor din Afganistan, Rusia, Pakistanul, China, Iranul şi majoritatea ţărilor din Asia Centrală menţin de facto relaţii diplomatice cu autorităţile afgane.

Apropierea dintre Moscova şi Kabul s-a accelerat după atentatul comis în apropiere de Moscova pe 22 martie 2024, când 145 de persoane au fost ucise într-o sală de concerte de patru terorişti ai grupării Statul Islamic-Khorasan (SI-K), o ramură a grupării Statul Islamic şi care este activă mai ales în Afganistan.

Putin îi consideră pe talibani „aliaţi în lupta împotriva terorismului"

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în iulie 2024, că îi consideră pe talibani drept „aliaţi în lupta împotriva terorismului", iar la sfârşitul anului el a promulgat o lege care permite autorităţilor ruse să elimine numele unei grupări de pe lista organizaţiilor teroriste şi interzise în Rusia.

În toamna anului trecut, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut Occidentului să ridice sancţiunile impuse Afganistanului şi să îşi asume responsabilitatea pentru reconstrucţia acestei ţări devastate de decenii de război.

Un număr mare din actualii lideri talibani au luptat în anii '80 în războiul purtat atunci împotriva Uniunii Sovietice.

Summitul Internațional de Securitate de la Moscova are loc în perioada 27–29 mai 2025.

Mai multe pentru tine:
Asociația Procurorilor îl acuză pe Ilie Bolojan că impune măsuri de pe o poziție de forță și nu printr-un dialog real
Cât a plătit Mădălin Ionescu pentru o masă de 4 persoane în Grecia. Ce surpriză i-au făcut grecii fiului său în restaurant: „O țară care a fost în faliment, dar azi prosperă”
17 ani fără Ilarion Ciobanu. A murit demn, măcinat de o boală cruntă: „A refuzat banii”. Fiul îi seamănă leit și e tot actor
"Dați-ne bârfe regale sau un divorț sau nu primiți nimic!" Harry și Meghan, puși la colț în înțelegerea cu Netflix
Recomandarea neurologilor: fructul pe care toate persoanele peste 50 de ani ar trebui să-l consume
Cea mai mare gară din lume a fost inaugurată. Terminalul său impresionant acoperă o suprafață echivalentă cu 170 de terenuri de fotbal
Calendar 19 august: 1991 - Puciul de la Moscova: Mihail Gorbaciov a fost arestat la domiciliu, în Crimeea
Jamila, mărturisiri emoționante despre familia soțului ei marocan: „Vă doresc din suflet și vouă să puteți face la fel”
Situație halucinantă în Râșnov. Un bărbat condamnat pentru tentativă de viol a ucis cu cruzime un animal, sub privirile înspăimântate ale copiilor. În lipsa Poliției, micuții l-au închis pe individ în ghenă: „Sunt marcați pe viață pentru ceea ce au văzut”
Ce culoare îți poartă noroc? Află răspunsul după luna în care te-ai născut
Diagnostic cumplit pentru prințesa spitalizată din 2022. Palatul a făcut anunțul, ce se întâmplă cu ea