Surse: Qatarul negociază eliberarea unor ostatici în schimbul unei încetări a focului în Gaza

0
Publicat:

Qatarul negociază eliberarea unui grup de aproximativ zece ostatici deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza în schimbul unei încetări a focului în acest teritoriu controlat de gruparea islamistă palestiniană, sub asediu şi bombardat de Israel, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor, relatează Agerpres.

Soldați israeleni la granița cu Fâșia Gaza FOTO EPA-EFE

Ţara din Golf desfăşoară o mediere „în coordonare cu SUA pentru a obţine eliberarea a între 10 şi 15 ostatici în schimbul unei încetări a focului pentru o zi-două”, a indicat această sursă, citată sub rezerva anonimatului.

Peste 240 de persoane au fost răpite şi duse în Gaza în ziua atacului fără precedent comis la 7 octombrie de comandouri ale Hamas în comunităţile din sudul Israelului, notează AFP.

Cel puţin 1.400 de persoane au fost ucise în Israel de la începutul declanşării războiului după acest atac, în majoritate civili.

În Fâşia Gaza, în urma represaliilor Israelului, care declară că doreşte „să distrugă” Hamas, au fost ucise 10.569 de persoane, între care 4.324 copii, conform Ministerului Sănătăţii coordonat de Hamas.

Qatarul, care găzduieşte un birou politic al Hamas şi furnizează ajutor financiar Fâşiei Gaza în valoare de milioane de dolari, a fost implicat în medierea ce a permis în octombrie eliberarea a patru ostatici: o americană şi fiica sa, precum şi două femei israeliene, precizează AFP.

Statul bogat în zăcăminte de gaze este de asemenea un aliat apropiat al Statelor Unite, găzduind cea mai mare bază militară americană din regiune.

Premierul şi ministru de Externe al Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, a exprimat duminica trecută hotărârea ţării sale de a continua procesul de mediere, în pofida dificultăţilor din teren „provocate de acţiunile ocupaţiei israeliene”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro