Summitul G8: Rusia continuă să îl susţină pe Bashar Al-Assad, în ciuda opoziţiei întâmpinate din partea statelor occidentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii reuniţi la summit-ul G8 din Irlanda de Nord ar fi pregătiţi să semneze o declaraţie privind Siria la finalul lucrărilor de marţi, fără Rusia, din cauza divergenţelor profunde între statele occidentale şi Moscova.

Potrivit agenţiei France Presse, declaraţia ar viza cinci puncte: accesul pentru ajutorul umanitar în Siria, lupta împotriva extremismului, respingerea utilizării de arme chimice, căutarea unei tranziţii democrate pe modelul libian şi constituirea unei puteri executive după această tranziţie, a subliniat unul din responsabilii citaţi.

Documentul „ar permite să se clarifice până la ce punct este Rusia dispusă să se implice în cadrul unei organizaţii internaţionale (precum G8)“ în ceea ce priveşte Siria, a explicat o altă sursă.

Dezbaterile din prima zi a summit-ului G8 de la Lough Erne au confirmat divergenţele profunde dintre aceste ţări şi Rusia lui Vladimir Putin, principalul aliat al regimului lui Bashar al-Assad.

În acelaşi timp, Rusia şi SUA nu au renunţat la planul conferinţei de pace privind Siria, a dat asigurări preşedintele rus Vladimir Putin, după o întrevedere bilaterală cu omologul său american Barack Obama, cu ocazia întâlnirii dintre liderii celor opt state.

Bineînţeles, opiniile noastre sunt divergente, însă avem cu toţii intenţia de a pune capăt violenţelor din Siria“, a subliniat liderul rus. „Am căzut de acord pentru a încuraja diferitele părţi să vină la masa negocierilor“, a adăugat el.

Propusă la începutul lunii mai de Moscova şi Washington pentru a permite deschiderea negocierilor între părţile beligerante siriene, această conferinţă pare compromisă din cauza puternicelor divergenţe şi a recentelor succese ale armatei siriene împotriva rebelilor.

Barack Obama şi Vladimir Putin au părut tensionaţi, fără a zâmbi în faţa camerelor, la sfârşitul întrevederii de o oră, prima după un an. Întâlnirea a avut loc într-un luxos complex hotelier din Lough Erne, unde are loc summit-ul G8 care se va încheia marţi.

Pe de altă parte, un membru al delegaţiei americane a declarat că preşedintele Barack Obama le va transmite liderilor G8 că SUA vor debloca un ajutor umanitar suplimentar de 225 de milioane de euro pentru refugiaţii sirieni.

Noul ajutor, care va permite în special livrări de apă, hrană şi adăposturi, va ridica la aproximativ 600 de milioane de euro suma totală acordată de SUA refugiaţilor, a precizat consilierul american adjunct pe probleme de securitate, Ben Rhodes.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală