SUA se pregătesc pentru o posibilă ripostă a Iranului în următoarele 48 de ore. Măsuri sporite de securitate în jurul unor puncte strategice

0
Publicat:

Administrația Trump se află într-o stare de vigilență sporită, în așteptarea unui posibil răspuns militar din partea Iranului, după atacurile aeriene lansate de Statele Unite asupra a trei obiective nucleare iraniene considerate esențiale pentru programul de îmbogățire a uraniului. Potrivit unor oficiali din cadrul Pentagonului și al Casei Albe, citați de NBC News, represaliile Teheranului sunt așteptate într-un interval de 48 de ore.

Mpsurile se securitate au crescut în Washington/FOTO:Arhiva

Deocamdată, nu este clar dacă Iranul va viza baze militare sau interese americane din Orientul Mijlociu ori dacă un eventual atac s-ar putea extinde și pe teritoriul SUA. Potrivit acelorași surse, regimul iranian deține deja planuri operaționale pentru atacuri asupra unor facilități americane în regiune, în cazul în care ar decide să acționeze.

În ultimele luni, armata americană a menținut un nivel ridicat de alertă în Orientul Mijlociu, însă amenințările s-au intensificat după atacul israelian asupra Iranului, petrecut în urmă cu două săptămâni. Lovitura aeriană coordonată recent de SUA, cu susținerea Israelului, a vizat infrastructura nucleară iraniană de la Fordow, Natanz și Isfahan.

Președintele Donald Trump a declarat că scopul atacului a fost „neutralizarea definitivă a capacității Iranului de a produce armament nuclear”, reiterând că Statele Unite nu vor tolera o proliferare necontrolată în regiune. Iranul, prin vocea ministrului de Externe Abbas Araghchi, a condamnat atacul, pe care l-a numit „o agresiune flagrantă” cu efecte „pe termen lung”. Teheranul a solicitat convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a denunța bombardamentele asupra unor facilități considerate pașnice de către partea iraniană.

Măsuri sporite de securitate în jurul unor puncte strategice

În paralel, autoritățile federale americane au intensificat măsurile de securitate interne. Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), FBI, dar și agenții de aplicare a legii din statele și orașele mari, monitorizează orice semnal de amenințare venită din partea Iranului sau a grupărilor sprijinite de acesta.

Secretarul DHS, Kristi Noem, a transmis că „protejarea teritoriului american este prioritatea absolută” și că instituțiile americane vor acționa neîncetat pentru prevenirea oricărui incident.

În orașe precum New York și Washington, DC, autoritățile au crescut vizibil prezența forțelor de ordine în jurul clădirilor guvernamentale, centrelor culturale, locațiilor religioase și ambasadelor. Deși nu există în acest moment informații despre o amenințare directă asupra capitalei, Departamentul de Poliție din Washington a precizat că menține o stare de pregătire avansată pentru a asigura siguranța publică.

„Protejăm locuitorii, afacerile și vizitatorii din Districtul Columbia. Rămânem în coordonare constantă cu partenerii federali”, se arată într-un comunicat al autorităților locale.

Riscuri regionale și consecințe globale

Conflictul dintre Israel și Iran, care s-a intensificat la începutul lunii, a generat o serie de măsuri speciale și la nivel internațional. În apropierea unor puncte strategice precum Casa Albă, Pentagonul și Ambasada Israelului la Washington, au fost implementate protocoale stricte de securitate. Potrivit CNN, aceste proceduri fac parte dintr-un set de măsuri standard, activate în situații de criză internațională majoră.

În același timp, companiile aeriene europene încep să își ajusteze operațiunile în regiune: Air France și KLM au anulat zboruri către și dinspre Dubai, invocând riscuri de securitate ridicate în contextul escaladării militare.

Pe fundalul acestui tablou tensionat, se conturează tot mai clar riscul extinderii conflictului. Deși Iranul nu deține capacități militare pentru a ataca direct teritoriul continental al Statelor Unite, baza forței sale constă în rețeaua de aliați și miliții din Irak, Siria, Liban și Yemen, care pot activa într-un scenariu de represalii în cascadă.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort