Statul Islamic confirmă moartea şefului propagandei jihadiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gruparea jihadistă Statul Islamic a confirmat decesul şefului propagandei, la aproape o lună după ce Pentagonul a anunţat moartea acestuia într-un bombardament aerian în provincia Raqqa din Siria, transmite Reuters.

Un comunicat al grupării publicat luni pe internet îi aduce un omagiu lui Wa’il Adil Hasan Salman al-Fayad, cunoscut şi ca Abu Muhammad Furqan. În comunicat nu sunt precizate însă circumstanţele în care acesta şi-a pierdut viaţa.

La jumătatea lunii trecute, Pentagonul a anunţat că forţele coaliţiei sub comandament american l-au ucis al-Fayad pe data de 7 septembrie.

Potrivit oficialilor americani,  Wa’il Adil Hasan Salman al-Fayad  îndeplinea rolul de „ministru al informaţiilor“, supervizând producţia înregistrărilor video în care erau prezentate execuţii, acesta fiind, totodată, un important membru al consiliului de conducere al grupării jihadiste - Shura.

Pentagonul a precizat că atacul aerian a avut loc lângă oraşul Raqqa, capitala de facto a Statului Islamic, al-Fayad căzând victimă bombardamentului în timp ce se afla pe motocicletă, în apropiere de casa sa. 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online