Statul Islamic a distrus cea mai veche mănăstire creştină din Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imagini obţinute prin satelit de Associated Press au confirmat că cea mai veche mănăstire creştină din Irak, ridicată acum peste 1.400 de ani, a fost distrusă de reţeaua teroristă Stat Islamic, în campania grupării de a eradica siturile arheologice şi religioase considerate eretice.

Mănăstirea catolică Sfântul Ilie, situată în apropiere de oraşul Mosul, a fost construită în 590, iar restauratorii locali au bănuit că aceasta ar fi fost distrusă între august şi septembrie 2014, însă accesul în zonă pentru obţinerea unei confirmări a fost blocat de trecerea zonelor adiacente sub controlul grupului jihadist.

Mănăstirea, în formă de cetate, fusese restaurată parţial în ultimii ani, având peste 26 de camere distincte, incluzând un altar şi o capelă. 

La cererea Associated Press, firma de imagistică prin satelit DigitalGlobe a captat imagini cu o cameră de înaltă rezoluţie cu locul pe care se afla edificiul, care au arătat că acum este în totalitate nivelat. 

   

FOTO Imagini capturate din satelit cu locul pe care era situat mănăstirea. În prima, capturată în 2013, sunt vizibili zidurile lăcaşului şi o parte din incinta acestea. În cea de-a doua imagine, capturată luna aceasta, se vede cum edificiul a fost distrus, în locul ei rămânând doar moloz. Sursă: AP/DigitalGlobe

„Buldozere, echipamente de mare tonaj, barosuri şi poate chiar şi explozibili au transformat zidurile de piatră în acest câmp de praf gri-alb. Au distrus-o complet” a remarcat analistul de imagistică Stephen Wood, director al Allsource Analysis.

Lăcaşul a devenit un loc popular de pelerinaj în rândul soldaţilor americani ajunşi în Irak în timpul şi după invazia din 2003, care au şi pornit efortul de restaurare al mănăstirii. În 1793, aproximativ 150 de călugări ai mănăstirii au fost executaţi de armata persană, după ce au refuzat convertirea la Islam.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO