Sirenele răsună în Ierusalim. Atac cu rachete al Jihadului Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţe de securitate israeliene în faţa unei moschei FOTO AFP

Sirenele de alarmă au răsunat duminică în zona Ierusalimului, pentru prima oară de la începutul escaladării armate în curs cu gruparea Jihadul Islamic în Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană, citată de France Presse.

Reporteri ai AFP la Ierusalim au declarat că au auzit scurte explozii în depărtare. Într-un scurt comunicat, armata israeliană a indicat că sirenele au sunat "în zona din jurul Ierusalimului", fără alte precizări.

Braţul armat al Jihadului Islamic a anunţat că a lansat rachete spre Ierusalim, la scurt timp după ce au sunat sirenele în zonă, potrivit armatei israeliene.

"Nu cu mult timp în urmă am lansat rachete spre Ierusalim", au anunţat Brigăzile al-Quds într-un comunicat.

În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană a anunţat că bilanţul victimelor a crescut la 29 de morţi, între care şase copii, în Fâşia Gaza, de la reizbucnirea violenţelor, vineri, între Israel şi gruparea armată Jihadul Islamic, care au făcut şi 215 răniţi. În cursul dimineţii, acelaşi minister anunţase creşterea bilanţului la 32 de morţi, dar apoi l-a revizuit în scădere, remarcă AFP.

Autorităţile israeliene contrazic însă acest bilanţ şi susţin că acei copii palestinieni au fost ucişi sâmbătă de un atac cu rachetă eşuat al Jihadului Islamic către Israel, potrivit agenţiei de presă franceze.

De la începutul operaţiunii sale vineri, Israelul a asigurat că vizează strict poziţii ale Jihadului Islamic, raportând eliminarea a 15 combatanţi ai acestei grupări, potrivit armatei israeliene. Forţele israeliene au anunţat de asemenea arestarea în două zile a circa 40 de membri ai grupării respective în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de statul israelian, conform AFP.

Ca represalii la raidurile asupra Fâşiei Gaza, gruparea palestiniană a lansat zeci de rachete asupra teritoriului israelian, cele mai multe dintre ele fiind interceptate de scutul antirachetă israelian. Doi israelieni au fost răniţi uşor de schije, potrivit serviciilor de intervenţie rapidă.

Potrivit postului de televiziune israelian i24News, 580 de rachete au fost lansate asupra Israelului începând de vineri, 120 au căzut în Gaza, fără să atingă teritoriul israelian, iar 200 au fost interceptate de sistemul Iron Dome.

Aceasta este cea mai gravă escaladare a violenţelor dintre statul israelian şi grupările armate din Gaza de la războiul din mai 2021, care s-a soldat cu 260 de morţi în 11 zile de partea palestiniană, inclusiv combatanţi, şi 14 morţi în Israel, inclusiv un soldat, potrivit autorităţilor locale.

Statul israelian a instituit din 2007 o blocadă împotriva Fâşiei Gaza, un teritoriu de 2,3 milioane de locuitori administrat de islamiştii din Hamas. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie