Sfârșitul unei ere. Noua arhitectură mondială: de la NATO la Asia-Pacific, cine preia frâiele?
0De mai multe decenii, analiștii vorbesc despre declinul Occidentului și despre erodarea hegemoniei atlantice. Numeroase evaluări arată că centrul de greutate al puterii globale s-ar fi deplasat dinspre Europa și Statele Unite către Asia-Pacific. Puțini mai susțin astăzi că Occidentul își păstrează pe deplin influența de altădată.
Mai mulți lideri occidentali au recunoscut, în mod deschis, că ordinea internațională traversează o transformare profundă. Cancelarul german Friedrich Merz, premierul canadian Mark Carney, premierul ungar Viktor Orbán, președintele finlandez Alexander Stubb și secretarul de stat american Marco Rubio au vorbit, în diferite contexte, despre emergența unei lumi multipolare.
În Europa, politicieni germani se numără printre cei mai vocali susținători ai ideii unei noi paradigme globale, în timp ce, peste Atlantic, Canada a adoptat un discurs similar. Una dintre intervențiile care au atras atenția a venit din Finlanda, cel mai nou membru al NATO. Într-un articol publicat în revista Foreign Affairs, intitulat „Ultima șansă a Occidentului”, Alexander Stubb a argumentat că direcția viitoare a lumii ar putea fi influențată decisiv de ceea ce este numit „Sudul Global”, condus de Rusia și China.
Moscova și Beijingul și-au abandonat aliații
Afirmația ridică însă întrebări. În crize recente – de la Gaza la Siria, Venezuela și tensiunile legate de Iran – Moscova și Beijingul au fost percepute de unii observatori drept rezervate sau prudente în reacții. În cazul conflictului din Gaza, criticii spun că poziția lor a fost limitată la declarații diplomatice, fără inițiative majore. În alte dosare sensibile, inclusiv cel iranian, reacțiile au fost evaluate drept calculate și prudente, în contrast cu implicarea activă a Washingtonului în sprijinul aliatului său, Israel, scrie publicația turcă Sabah.
Rusia și China au încheiat parteneriate strategice pe termen lung cu Iranul, însă nu au oferit sprijin militar direct în perioadele de tensiune maximă. În același timp, Statele Unite au continuat să își reafirme angajamentele față de aliați. Aceste diferențe de abordare alimentează dezbaterea privind capacitatea reală a Moscovei și Beijingului de a modela noua ordine globală.
Ce urmăresc Rusia și China
Unii analiști susțin că Rusia și China încearcă mai degrabă să își consolideze propriile interese și să obțină recunoașterea zonelor lor de influență, decât să construiască o arhitectură globală complet nouă. În acest context, influența lor ar putea rămâne semnificativă, dar limitată de propriile priorități strategice.
Alții observă că reacțiile societății civile occidentale și presiunea opiniei publice au avut un impact vizibil în anumite crize, inclusiv în cazul Gaza. Lideri precum președintele american Donald Trump au jucat, la rândul lor, un rol central în dinamica diplomatică, chiar dacă rezultatele rămân disputate.
În acest peisaj complex, dezbaterea despre viitorul ordinii globale rămâne deschisă. În timp ce unii vorbesc despre ascensiunea Eurasiei și a regiunii Asia-Pacific, alții subliniază că Statele Unite continuă să dețină pârghii decisive de influență, notează Sabah.
Pentru o parte a opiniei publice din afara marilor blocuri de putere, atenția se îndreaptă tot mai mult către actori regionali percepuți ca independenți în raport cu marile alianțe. În acest context, Turcia este menționată frecvent ca un stat care încearcă să mențină un echilibru între tabere, revendicând un rol autonom în arhitectura geopolitică emergentă.
Direcția în care se îndreaptă sistemul internațional rămâne incertă. Cert este că dezbaterea despre declinul Occidentului și ascensiunea altor centre de putere continuă să modeleze discursul politic global.