Schimbările climatice ar putea fi motivul prăbuşirii unuia dintre primele imperii din istoria umanităţii

Imperiul Neo-Asirian a fost o superputere care a dominat Orientul Apropiat vreme de 300 de ani, înainte de prăbuşirea sa dramatică. Acum, cercetătorii spun că au o nouă teorie legată de motivele din spatele ascensiunii şi decăderii imperiului: schimbarea climatică.

Imperiul s-a format în jur de anul 912 î.e.n şi se întindea de la Mediterană spre Egipt şi Golful Persic.

Însă la scurt timp după moartea regelui Asurbanipal, în jur de 630 î.e.n, imperiul a început să se zdruncine, marele oraş Ninive fiind devastat în 612 î.e.n. Până la sfârşitul secolului VII î.e.n, prăbuşirea imperiului devenise completă.

În prezent, oamenii de ştiinţă susţin că ghinionul imperiului pare să coincidă cu o schimbare dramatică a climei, de la umedă la uscată – o modificare crucială pentru regiunea care se baza pe recoltele sale.

„Aproape două secole de precipitaţii abundente şi recolte bogate au încurajat urbanizarea accelerată şi expansiunea imperiului, care nu au mai fost sustenabile atunci când clima a trecut la secetă profundă în timpul secolului VII î.e.n.”, scriu autorii unui studiu.

Cu alte cuvinte, în timp ce războiul civil, extinderea prea mare şi înfrângerea militară au jucat un rol în prăbuşirea imperiului, elementul deciziv ar fi putut fi recoltele sărace, care au dus la criză economică, aceasta la rândul său exacerbând neliniştile politice şi conflictele.

Profesorul Nicholas Postgate, expert pe Asiria, de la Universitatea Cambridge, care nu a fost implicat în acest studiu, a afirmat să este plauzibil ca schimbarea climatică să fi ajutat la prăbuşirea imperiului. „Nu avem nicio explicaţie mai bună pentru ceea ce se întâmplat cu imperiul Asirian în acele vremuri”, a spus el, adăugând că există un deficit de documente scrise din jurul anului 645 î.e.n, legate de devastarea oraşului Ninive.

Pentru a analiza posibila influenţă a climei, o echipă de oameni de ştiinţă au analizat două stalagmite luate din peştera Kuna Ba din nordul Irakului, pentru a determina nivelurile de precipitaţii.

Echipa a ajuns la concluzia că între 925 î.e.n şi 550 î.e.n au existat două faze climatice distincte.

Prima, care adunat aproximativ până în 725 î.e.n., a fost marcată de condiţii mai umede decât în mod normal – echipa a spus că perioada dintre 850 î.e.n. şi 740 î.e.n a fost una dintre cele mai umede din intervalul de 4.000 de ani care a putut fi analizat cu ajutorul stalagmitei, o fereastră care se potriveşte cu expansiunea Imperiului Neo-Asirian.

A doua fază a fost marcată de condiţii din ce în ce mai uscate: între 675 î.e.n. şi 550 î.e.n., în timp ce Imperiul Neo-Asirian se prăbuşea, regiunea era afectată de o secetă majoră.

Profesorul Asish Sinha de la Universitatea de stat din California, un paleoclimatolog şi primul autor al studiului, a spus că deşi Imperiul Neo-Asirian era vas, modelele computerizate şi informaţiile moderne privind precipitaţiile arată cât de mare ar fi fost suprafaţa afectată de condiţii similare cu cele ale peşterei Kuna Ba.

Echipa de cercetători a concluzionat în studiul său că trecerea la o secetă extremă ar fi putut avea un impact devastator asupra societăţii.