Şantaj emoţional cubanez pentru petrol venezuelean. Fidel Castro: „Venezuela trebuie să ţină aproape de Cuba“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disperat să ţină Cuba sub imperiul regimului comunist, Fidel Castro îndeamnă Venezuela să rămână alături patriei sale. Motivele sale nu ţin atât de mult de relaţiile diplomatice bilaterale, cât de interesul Havanei pentru petrolul venezuelean.

La şase zile de la moartea lui Hugo Chavez, mentorul său politic, Fidel Castro, face publică o scrisoare prin care avertizează Guvernul de la Caracas că, pentru a salva revoluţia bolivaristă, Venezuela trebuie să rămână alături de Cuba.

„Trebuie să ne apropiem şi să ne sprijim puternic, pentru că singuri şi divizaţi dăm greş”, a subliniat Castro, conştient că petrolul venezuelean, contractat la preţuri favorabile, a fost cel care a menţinut regimul comunist în Cuba pentru încă un deceniu. Chavez era principalul protector internaţional al Cubei şi furnizorul de petrol al ţării sud-americane, scrie cotidianul spaniol „ABC”.

Fiindcă a asigurat supravieţuirea regimului comunist după 1991, atunci când Uniunea Sovietică a dispărut cu totul de pe hartă, Chavez a fost mereu ridicat în slăvi de Castro, acesta din urmă numindu-l în cea mai recentă scrisoare „cel mai bun prieten al poporului cubanez în decursul istoriei”. Exista şi o reciprocitate, Chavez alegând Cuba pentru a se opera de cancerul care s-a dovedit, până la urmă, fatal. De altfel, la întoarcerea în Venezuela, cu doar o săptămână înainte să moară, Chavez le-a mulţumit fraţilor Castro, Fidel şi Raul, şi poporului cubanez pentru tot ce au făcut pentru el.

Presa internaţională spune că relaţiile dintre Castro şi „fiul său politic” deveniseră atât de strânse, încât toate deciziile Caracasului se luau cu consultarea prealabilă a Havanei. Cotidianul „ABC” scrie că Raul şi Fidel Castro s-au asigurat că succesorul lui Chavez va fi Nicolas Maduro şi nu Diosdado Cabello, preşedintele parlamentului venezuelean. Principalul motiv este că naţionalistul Cabello nu ar fi fost dispus să continue livrarea de petrol către Cuba la preţuri favorabile. Cabello a scris Casei Albe în urmă cu câteva luni că este un lider venezuelean care nici nu-i iubeşte pe cubanezi şi pe care nici cubanezii nu-l vor.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget