Reza Pahlavi, fiul fostului șah al Iranului, mesaj pentru Donald Trump, după atacul asupra țării

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reza Pahlavi, fiul fostului șah al Iranului, a transmis sâmbătă un mesaj pe platforma X, după atacul militar al SUA asupra Iranului. El le-a spus iranienilor că „a sosit” ajutorul american, dar i-a îndemnat pe liderii Statelor Unite, inclusiv pe președintele Donald Trump, să acționeze cu prudență pentru a proteja viețile civililor.

Reza Pahlavi, fiul fostului șah al Iranului. FOTO: EPA-EFE

Pahlavi a subliniat că intervenția are un caracter umanitar, vizând Republica Islamică și aparatul său represiv, nu poporul iranian.

„Chiar și cu sosirea acestui ajutor, victoria finală va fi realizată de mâinile noastre. Noi, poporul iranian, vom încheia această luptă finală. Momentul întoarcerii pe străzi se apropie”, a afirmat el.

Fiul fostului șah a adresat un mesaj și forțelor militare, de poliție și securitate din Iran, îndemnându-le să se alăture poporului.

„Ați depus jurământ să protejați Iranul și poporul iranian — nu Republica Islamică și conducătorii săi. Datoria voastră este să apărați oamenii, nu un regim care a luat țara noastră ostatică prin represiune și crime. Alăturați-vă poporului și ajutați la realizarea unei tranziții stabile și sigure”, a transmis Pahlavi.

De asemenea, Reza Pahlavi i-a transmis un mesaj direct și președintelui american Donald Trump. 

 „Vă cer să acționați cu maximă prudență pentru a proteja viețile civililor și ale compatrioților mei. Poporul Iranului este aliatul vostru natural și al lumii libere, și nu va uita niciodată sprijinul vostru în cea mai dificilă perioadă a istoriei contemporane a Iranului”, a declarat acesta. 

El a îndemnat iranienii să rămână în siguranță în case până la „momentul potrivit” pentru a reveni pe străzi: „Vă cer să rămâneți momentan în case și să vă păstrați siguranța. Fiți vigilenți și pregătiți, astfel încât, la momentul potrivit — pe care îl voi anunța precis — să puteți reveni pe străzi pentru acțiunea finală”.

Mesajul său s-a încheiat cu un apel la unitate și speranță.

„Suntem foarte aproape de victoria finală. Vreau să fiu alături de voi cât mai curând posibil, pentru ca împreună să recucerim și să reconstruim Iranul. Trăiască Iranul!”, a conchis acesta. 

Capitala Iranului a fost lovită de explozii puternice, inclusiv în apropierea unor clădiri administrative situate lângă birourile liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei, după un atac cu rachete revendicat de Israel. Președintele Donald Trump a anunțat că SUA au început o campanie militară.  

Președintele SUA, Donald Trump, afirmă că atacurile comune ale SUA și Israelului asupra Iranului au ca scop „eliminarea amenințărilor iminente din partea regimului iranian”.

„Cu puțin timp în urmă, armata SUA a început o operațiune militară de amploare în Iran. Obiectivul nostru este să apărăm poporul american prin eliminarea amenințărilor din partea regimului iranian, un grup violent format din oameni foarte duri și teribili”, a declarat președintele Trump, în videoclip.