Reprezentantul permanent al Chinei la ONU consideră că proiectul AUKUS ar putea duce la o cursă a înarmărilor în regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Wikipedia

Implementarea alianţei militare tripartite AUKUS (parteneriatul de securitate Australia-Marea Britanie-SUA) pentru a construi submarine nucleare pentru Australia ar putea duce la o cursă a înarmărilor în regiune.

Ideea implementării alianţei militare tripartite AUKUS este îngrijorătoare, iar explicaţiile participanţilor AUKUS pe această temă nu sunt suficiente pentru a potoli temerile, a declarat luni de Reprezentantul Permanent al Chinei la ONU, Zhang Jun, la o conferinţă de presă dedicată preşedinţiei Chinei a Consiliului de Securitate al ONU în august.

„Am auzit explicaţii de la prietenii noştri americani, britanici şi australieni, dar, sincer, aceste explicaţii sunt insuficiente <...>. Acesta [proiectul AUKUS] implică transferul de uraniu îmbogăţit şi alte materiale nucleare <...>. Acest lucru este îndoielnic în ceea ce priveşte pacea şi stabilitatea în regiune şi poate duce, de asemenea, la o cursă a înarmărilor în regiune”, a spus el.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”