Regimul sirian a autorizat ancheta ONU în cazul presupusului atac cu arme chimice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile guvernamentale din Siria au autorizat o anchetă a unei echipe a Naţiunilor Unite în zona suburbiilor Damascului, unde există suspiciuni că a avut loc un atac cu arme chimice, în noapte de 21 august, relatează AFP.

„Astăzi, la Damasc, a fost încheiat un acord între Guvernul sirian şi Naţiunile Unite, în timpul vizitei Înaltului reprezentant ONU pentru Dezarmare, Angela Kane; acordul va permite echipei de experţi a ONU, condusă de profesorul Aake Sellström, să investigheze acuzaţiile privind utilizarea armelor chimice în provincia Damasc. Acordul intră în vigoare imediat", a comunicat Ministerul sirian de Externe.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a avut o discuţie telefonică, duminică, în mod excepţional, cu ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem, despre presupusul atac cu arme chimice din 21 august.

Regimul sirian şi forţele opoziţiei se acuză reciproc de presupusul atac cu arme chimice care ar fi avut loc la periferia Damascului. 

O echipă de experţi ONU se află la Damasc, dar avea nevoie de abrobarea regimului sirian pentru a efectua o anchetă în acest caz. Atacul a avut loc într-un cartier al Damascului aflat sub controlul insurgenţilor.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, organizaţie apropiată opoziţiei siriene, a anunţat că la Damasc s-au înregistrat 322 de morţi, dintre care 54 de copii, în urma presupusului atac cu arme chimice.

Spitalele din Siria au tratat aproximativ 3.600 de pacienţi cu „simptome neurotoxice" după atacul comis la Damasc pe 21 august, dintre care 355 au murit, a anunţat, la rândul său, Organizaţia Medici fără Frontiere, precizând însă că nu are capacitatea de a confirma „ştiinţific" utilizarea armelor chimice.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată