Putin şi Erdogan se întâlnesc la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strângere de mâini între Recep Tayyip Erdogan (stânga) şi Vladimir Putin FOTO AFP

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan discută miercuri despre Siria la Moscova, unde liderul de la Ankara urmează să încerce să-l convingă pe cel de la Kremlin de temeiul propunerii sale cu privire la înfiinţarea unei „zone de securitate“ în nordul Siriei, cu scopul de a împiedica orice autonomie kurdă în zonă, relatează AFP.

Rusia suţine militar regimul de la Damasc, iar Turcia ajută grupări rebele care vor să-l răstoarne de la putere pe Bashar al-Assad, însă cele două ţări spun că vor să găsească împreună o soluţie politică a conflictului care durează de aproape opt ani.

Ei au convenit să-şi coordoneze operaţiunile pe teren după anunţul-surpriză al preşedintelui american Donald Trump, în decembrie, al retragerii celor 2.000 de militari americani din Siria.

Erdogan a anunţat luni, într-un discurs, că va pleda pe lângă Putin în favoarea înfiinţării „zonei de securitate“ sub controlul Turciei în nordul Siriei. Trump s-a pronunţat în favoarea acestei idei la jumătatea lui ianuarie.

Kurzii, care deţin controlul asupra celei mai mari părţi a acestei regiuni, şi care sunt aliaţii americanilor, sunt extrem de ostili faţă de această propunere, temându-se de o ofensivă turcă.

Rusia apără, la rândul său, de la începutul conflictului o linie simplă, potrivit căreia regimul sirian este necesar să-şi recapete suveranitatea asupra întregului teritoriu sirian.

„Noi suntem convinşi că singura soluţie corectă şi optimă ar fi predarea acestor teritorii sub controlul Guvernului sirian (...), înţelegând totodată că kurzilor trebuie să le fie asigurate toate condiţiile necesare (de viaţă) în locurile în care trăiesc în mod tradiţional“, a declarat săptămâna trecută şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.

Summitul cu Iranul

Retragerea americană anunţată susţine, în acest sens, planul Kremlinului şi Damascului. Forţele kurde, cele mai expuse de o plecare a Statelor Unite, au cerut regimului sirian să le ajute în faţa perspectivei unuiatac turc.

Rusia s-a felicitat deja de intrarea, la sfârşitul lui decembrie, a forţelor guvernamentale în regiunea Manbij, pentru prima oară în şase ani, după ce le-a invitat acolo o miliţie kurdă.

Moscova pregăteşte un summit tripartit între Rusia, Turcia şi Iran în lunile următoare, în vederea continuării procesului de pace de la Astana, lansat de aceste trei ţări în 2017.

„Pentru moment, nicio dată nu a fost stabilită, însă, în urma unor negocieri cu domnul Erdogan, vom începe pregătirile“, declara la jumătatea lui ianuarie pentri presă consilierul Kremlinului Iuri Uşakov.

Ultimul summit între Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdogan şi preşedintele iranian Hassan Rohani a avut loc la teheran, la începutul lui septembrie, când principala temă de preocupare era soarta provinciei siriene Idleb (nord-est). Reuniunea s-a încheiat cu un eşec.

Rusia şi Turcia s-au confruntat cu tensiuni puternice în 2015, când armata turcă a doborât deasupra Siriei un avion militar rus. În 2016, cei doi preşedinţi au operat o reconciliere spectaculoasă şi au găsit puncte de înţelegere în dosarul sirian.

Cele două ţări cooperează de-acum în mod strâns în dosarul sirian, însă şi în domeniile energetic - Rusia urmează să construiască prima centrală nucleară în Turcia - şi armamentului.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică